~Ioan Mugiu: „7 Kastra” în sec. 11 – început 12

In Imperiul Bizantin, orase intarite se numeau KASTRON. Castrum era numit in sec. 8 o inta-ritura oraseneasca de pe timpul ostrogotilor, bizantinilor si longobarzilor.

Castrum Albiensium (vulgar Castres) a fost un oras in Galia. Castrum, oras în Sicilia. Castrum Caledonicum a fost un oras in Scotia. Castrum Corvolinum, oras intarit in Galia. Castum Heraldi, oras în Galia. Castrum Novum, oras in Dalmatia. Castrum Theodorici, oras in Galia. Castrum Vulpinum oras (oppidulum) in Galia. Si multe altele.

SEPTEN TRION, 7 OPPIDU si SEPTEM CASTRA sint cele trei denumiri, care s-au modificat la diferite timpuri, dar care si-au pastrat aceeasi insemnatate, dupa ce castrele romane din Dacia si-au pierdut importanta militară.

Denumirile de SEPTEN TRION (an 1119 si tinind cont de inertia hartilor probabil chiar sec. 11), 7 OPPIDU (an 1290) si SEPTEM CASTRA (an cca. 1108, deci sec. 11-12) nu poate veni de la colonistii germani care au sosit in Transilvania in sec. 13.

Denumirea de BURGUS (Bourg) la galii din Galia se regaseste si in greaca (si inseamna: porti). Prezenta ei la gali (chiar si numele regiunii de sud-est a Frantei, Burgundia (unde urmele galilor sint prezente si in arhitectura) indica ca BURGUS este de origine traca, adus aici de galateni. Ea patrunde si in Italia, probabil prin troianii lui Eneas, care infiinteaza Roma.

Cuvintul BURG e pus pe aceeasi treapta cu CASTRO, OPPIDO si URBE.

Troester, la anul 1666, presupunea ca denumirea de „Septem castra” era de origina germana. Dar pentru Troster, dacii erau „germani”. El era mindru de originea lui daca ! El ia in deridere speculatiile istoricilor unguri ca denumirea de „Sapte cetati” ar fi data de unguri. Bineinteles nu trebuie confundata notiunea de ungur cu maghiar. Caci maghiarii erau nomazi si nu aveau notiunea de cetati !

Chiar daca se admite ca cruciatii „tarani” ( „prima cruciada”) plecati din Franta, Flandra si Germania in mai 1096, cu intentia oficiala de a ajune la Ierusalim, au avut un numar de cca. 30-40000 de suflete la plecare, au ajuns in est cu un numar mult mai mic. Ajungînd in Serbia, la Semlin (Zemlin) aceasta „armata” are un conflict major cu populatia bastinase, conflict (macel) soldat cu 4000 de morti ai populatiei locale. Acest conflict poate fi pus numai pe planul religios, caci de o ocupare a acestei regiuni nu era vorba. Este probabil exclus de a crede ca un asemenea conflict ar fi putut avea loc, daca aceasta populatie ar fi simpatizat cu Roma. Aceasta populatie, precum si Valahia, era sub obladuirea Bizantului. Armatele bizantine incearca sa impiedice trecerea riului Morava, cu toate ca bizantinii promisesera Romei ca va sprijini pe cruciati. Mii de vieti pierd cruciatii si aici, caci le stateau la dispozitie numai 150 de ambarcatiuni si au trebuit sa treaca cu busteni. Conflicte grele au mai avut loc si spre Belgrad. Drumul lor s-a oprit la Nis (Serbia), de unde au trebuit sa-si schimbe intentiile. Si se restring la cel mult cca. 10000 de suflete (barbati, femei, copii si soldati) (germani,valoni si francezi) din cauza conflictelor cu populaţia locala, lipsa de hrana, boli si trecerea riurilor.

La anul 1162 ei erau mentionati ca lucratori in minele de argint de la Ciprovat (Serbia). Dupa anul 1100 – 1140, resturile de cruciati se indreapta probabil catre Croatia si Dunare, unii rami-nind in Serbia. Facind ipoteza ca au reusit sa treaca Dunarea (ceea ce politic nu era prielnic) ei s-ar fi putut stabili in Valahia si mai tirziu inTransilvania. Dar tinind cont de numarul lor scazut nu se poate vorbi de o „colonizare”, ci cel mult de o aciuare, pe unde a fost posibil,

adica in orase. Deci foarte probabil, dupa cruciada, au ramas grupuri de familii germane, franţuzesti, flamande,  si alte natii in Transilvania si Panonia.

Un numar de maxim de cca. 2-3000 de suflete or fi trecut in Valahia si au ajuns pina la bistumul Milcov (aflat sub influenta Romei), probabil episcopie infiintata prin sec. 4 de catre episcopul dac Niceta. Posibil ca aici se aflau si credinciosi persecutati in Europa de Vest, care isi gaseau refugiu (aceasta metoda s-a mentinut inca multe sute de ani. Asa s-a procedat cu hughenotii din Franta, care au ajuns in estul Germaniei si chiar mai departe. Asa s-a procedat cu reformatii pe care biserica de la Roma nu voia să-i accepte. Locul de „deportare” pentru reformatii din vest, era Transilvania) in acest bistum (tolerat de biserica valaha, deci bizantine). Acestui bistum ii erau subordonate bistumurile de la Sibiu si Brasov, ceea ce lasa sa se inteleaga ca sudul Transilvaniei facea parte din Valahia.

In sec. 9-13, zona de influenta bizantina ajungea pina in Austria de Est. Regi ai Ungariei Apostolice erau din generatie in generatie ortodoxi inchinati Bizantului. Si cum regii au hotarit intotdeauna religia „gloatei”, era si populatia Panoniei de rit ortodox. Dupa prabu-sirea Bizantului (an 1456), multe biserici din Ungaria Apostolica s-au construit pe temeliile fostelor biserici ortodoxe, rase de pe fata pamintului din motive religioase.

La anul 1054 are loc „marea schizma” intre Bizant si Roma, ceea ce declanseaza o lupta de suprematie, care la marginea zonelor de influenta religioasa ia forme accentuate. Biserica de la Roma incearca prin toate metodele sa „puna picior” in Transilvania si Ungaria. Dar la acesti ani era Bizantul inca la maximul puterii sale si controla inca in sec. 12 viata politico-religioasa in Valahia, Moldova si Transilvania. Pe timpul „Imperiului Valaho-Bulgar” (1185- cca. 1260), de la sud de Dunare, cu capitala la Tirnova (Tirnava)( intreaga Moesie, o parte din Serbia cu Belgradul si Nisul, Tracia si Adrianopol, Macedonia intreaga si Albania pina la Du-razzo), Roma profita de conflictul intre „Imperiul Valaho-Bulgar” si Bizant, precum si de in-stabilitatea politica interna a Bizantului. Cruciada vestica de la anul 1204 pustieste Constanti-nopolul si instaureaza la 12 Aprilie 1204 o noua cirmuire la Bosfor, de orientare papala.

La 1199, papa Inocenţiu al III-lea incearca deja o atragere a lui Ionita catre Roma. Intr-o scrisoare trimisa lui Ionita, scrie Inocenţiu III : „auzind ca strabunii lui s-ar trage din vita romanilor si ca a mostenit de la ei atit generozitatea singelui cit si curata evlavie ce o are catre scaunul aposto-lic ca un drept ereditar, si-ar fi propus inca de mult a-l cerceta si prin scrisori si prin nunci” (Augustin Theiner, Monumenta Slavorum merid.,I, p.11. Roma 1863).

Ionita raspunde papei: „ Ionita, imparatul valahilor si al bulgarilor, pretuieste scrisoarea papei, mai scump decit tot aurul si decit veri ce piatra pretioasa; ca a multumit mult prea puternicului Dumne-zeu, pentru ca i-a cercetat pe ei, servii sai cei nevrednici, dupa bunatatea sa cea nepretuita si a vazut umilirea lor si le-a adus aminte de singele si de patria din care se trag” (Augustin Theiner, Monu-menta Slavorum merid.,I,p.15. Roma 1863). La anul 1204, Ionita devine slujitorul Romei, mentionat in scrisoarea papei: „placindu-i lui Dumnezeu a-l face imparat al intregei Bulgarii si Valahii, a cercetat vechile scrisori si documente din care a vazut ca predecesorii sai, Simion, Petru si Samuel, primisera coroana de la papa; ca si el a cerut aceeasi favoare de la Inocenţiu al III-lea, consim-tind a primi in totul religia catolica si hotarind sa o tina ….” (Euphraemius Monachus, Historia bizantina in versibus, p.298-299. Bonn). Desigur situatia de pe teren era cu totul alta, caci cre-dinciosii erau de orientare ortodoxa si ostili Romei. La 15 Aprilie 1205, imparatul bizantin al Romei, Balduin de Flandra este infrint de Ionita, imparatul valahilor si bulgarilor, ceea ce produce mare nemultumire papei Inocenţiu al III-lea. Si intr-adevar, aceasta „supunere” fata de Roma, cu un clar caracter strategic, era deja, după un an, la anul 1205 terminata.

Karl Schullerus si Martin Reschner considera ca o parte din cruciatii regelui Conrad au trecut pe valea Oltului in cimpia Cibinului  la anul 1147. La anul 1206 apar in Transilvania „ primi hospites regni Saxones”. Ernst Wagner sustine ca primii nobili germani au ajuns in Transilva-nia prima oară in secolul 13. In secolul 12 erau prezente armate bizantine in Transilvania, Moldova si Valahia. La anul 1166 bistumul de la Milcov supravietuieste mai departe, ceea ce indică o toleranta traditionala a Bizantului si a Valahiei. Dupa anul 1200 are loc si invazia tatarilor in Transilvania, Moldova si Valahia, deci o perioadă de instabilitate organizatorica.

Un asemenea numar de refugiati, si intr-o asemenea perioada instabila  nu puteau infiinta sapte cetati raspindite in toata Transilvania, nici in timp si nici ca organizare. Deci a presupu-ne ca aceasta denumire ar fi venit din germana nu are nici o bază logica. In plus trebuie luata in considerare si pozitia populatiei bastinase, care nu era simpatizanta a Romei, ci din contră.

Diferente esentiale de credintă nu existau, caci despartirea era inca proaspata. Erau diferente politice. Credinta de rit bizantin era in sec. 11 raspindita din Dobrogea, Moldova, Valahia, Transilvania, Banat, Ungaria si pina in Austria de est (Burgenland). O biserica ortodoxa din sec. 16 ( a nobilului Nădejde) se poate inca vizita in Lockenhausen (Leuca). Desigur existau nuclee ale Bisericii de la Roma, care profitind de toleranta si pasivitatea bizantina incepuse in  secolele 11- 12 , odata cu cruciadele, o politica clara de expansiune.

Deaceea trebuie ca denumirea de Sapte Cetaţi (Septem Castra) sa fie căutată mult mai de-vreme. Aşa cum mentioneaza ca posibilitate si cercetatorul Klusch Horst, din Sibiu, se poate ajunge chiar pina la timpurile lui Septimius Sever.

Pe harta lui Henri Chanoine de Mayence, de la anul 1108, se intilneste deja, denumirea  <7 Kastra> adica, SEPTEM CASTRA. Deci cu siguranţa ca „pe teren” denumirea exista deja cu nişte ani în urmă, deci în sec. 11.

Harta Lumii. Sec.12 (cam la anii 1108). Detaliu. Henri Chanoine de Mayence. Dedicata imparatului german Henri V (cam la anul 1110)

La nord de Dunare si peste Tisa este inscris DASCIA 7 KASTRA. La sud de Dunare este inscris: MESIA (= Moesia),TRACIA, CONSTANTINOPOL, HELLESPONT, RODOS, ACHAYA, ILIRIC, riul DRAUA (Drava), HISTRIA şi altele. Peste DANUBIUS este inscris: PANNONIA, NORICOS, RETIA si altele. Ungaria nu este inscrisa, ceea ce indica ca la anii de dinainte de 1100 si dupa anul 1100, biserica apostolica din Roma nu era inca prezenta pe aceste meleaguri.

Mai spre Vest: ALEMANNIA, COLONIA ( Koeln), GALLIA BELGICA, PARISI, BRITANNIA INSULA, si altele. La nord vest de Dascia este marcat: SARMATIAE. In est este marcat riul TANAIS (Don). La sud de ALPES sint marcate: ITALIA (scris foarte mare cu rosu), MARE VENETICU ( Marea Venetiana= Marea Adriatica), ROMA, CORSICA, SARDINIA, SICILIA si altele. Mai spre sud vest: HISPANYIA, riul GALLIC si altele. In Asia Mica: FRIGIA, ANTIOCHIA, SIRIA si altele.

In Orientul Mijlociu: IERUSALEM (marcat cu un simbol mai impetuos decit al Constantinopolului), ARABIA, IERICO, IVDA, GALILEA, MESOPOTAMIA, LIBANUS, SIDON si altele. In Africa: EGIPT, CARTAGO, MAVRITANIA si altele.

Prezenta Daciei si 7 Kastra pe aceasta harta, in contextul tarilor inscrise, indica importanta Daciei la acele timpuri.

<Oppidum> avea la latini insemnatatea unei asezari in cadrul unei zone de administratie. Denumirea provine de la <ob-pedum> = spatiu inchis, probabil provenind de la cuvîntul trac <Pedom> , care inseamna <spatiu ocupat>, inconjurat cu ziduri.

TRION insemană, in latina veche, oras intarit cu ziduri. BURG de asemenea.

Exemplu Regensburg: In anul 80 se infiinteaza Castra Regina, care deja la anul 161 avea o periferie civila. In sec. 4-5 Castra Regina isi pierde importanta militara si devine oras intarit.

Din Castra Regina se formeaza Regen-s-burg = Regen-orasul= Regensburg (Germania, pe malul Dunarii).

La fel s-a intimplat si cu Castrum Rauracense = Kaiseraugst (Elvetia) pe malul Rinului, care in sec. 3 devenise deja un oras. Castrum Rauracense este si el un exemplu tipic de transfor-mare a unei tabere militare intr-un oras cu o societate a localnicilor. Exista si loc de botez pentru noii nascuti ! La anul 150 orasul avea (orasul de sus si orasul de jos) deja 106 ha si 10000 de locuitori. El devine un centru economic si comercial deosebit de activ pe malul Rinului.

Pe linga garnizoanele puternice romane s-au format in multe locuri ale Imperiului Roman orase. Era un proces firesc, convenabil si militarilor si populatiei bastinase. Garnizoanele erau alimentate de catre taranii bastinasi, iar bastinasi se aciuau pe linga garnizoane profitind de un nivel de trai mai ridicat si securitate.

Inca o mare nestiinta a intelectualitatii furculision, care a dedicat Romaniei o “istorie alternativa”, adica un popor “fara istorie”. Trebuie vazuta insa si fata pozitiva: asa ceva nu are nimeni pe acest pamint !

Ing. Hidraulica-Constructii de Masini- Instalatii Industriale

IOAN MUGIOIU

11 Aprilie 2008, Langenthal- Elvetia


%d blogeri au apreciat asta: