~Elena Călugăru Baciu: „Începuturile creştinismului în Dacia şi provincia romană Dacia în secolele I-IV d.H.

Romanizarea Daciei şi Creştinismul sunt două fenomene care au evoluat în paralel. Intensitatea şi creşterea romanizării au influenţat direct puterea Creştinismului.Centrele urbane sunt cele care oferă cea mai bună imagine a romanizării şi în acelaşi timp ele devin în primele trei secole ale erei noastre focarele Creştinismului.

Dar care era religia geto-dacilor înainte de creştinare?

Vasile Pârvan afirma că „spre deosebire de restul tracilor, care erau politeişti „ geţii se arată în credinţele lor henoteişti*1. Părerea că la ei am avea de-a face cu un dualism, analog celui iranian nu se poate întemeia pe nici un document. În legătură cu menţiunea grecilor că zeul geto-dacilor avea un nume, el spune că aceştia i-au zis zeului din cer când Zamolxis când Gebeleizis, nume care, e de părere că sunt „simple atribute explicative ale puterii ori înfăţişării divinităţii. „Zeul unic n-avea deci nevoie de un nume propriu, ci doar de atribute explicative ale puterii sale, care era infinită şi ca atare şi atributele ar fi putut să fie oricât de numeroase. Şi totuşi chiar aceste atribute lipsesc la geţi: căci „Zamolxis e aproape exclusiv întrebuinţat, în vreme ce Gebeleizis e cu totul excepţional aici ca apelativ al Zeului suprem“. Împotriva henoteismului preconizat de Vasile Pârvan au fost: C. Daicoviciu, I.I. Russu, L. Blaga, Silviu Sanie, iar caracterul politeist al religiei geto-dace este punctul dominant exprimat în toate sintezele istoriografiei postbelice (N. Cojocaru, Creştinism ortodox). Istoricul Silviu Sanie vorbind despre religia getică menţionează: „cu toată diversitatea ei de elemmente, reprezintă o formă unitară şi închegată. Geto-dacii aveau o divinitate supremă, fie că o numeau Zamolxis sau Gebeleizis, în care credeau, cu toată dificultatea de a o înţelege la nivelul scriitorilor antici grecii, de pildă sau romanii“.

Totuşi, Niceta de Remesiana, episcop dac, scrie în textul „De symbolo“ că atunci când încerca să explice catehumenilor daco-romani pe Dumnezeu-Tatăl din Crez întâmpina greutăţi deoarece mitologia păgână făcea aproape din fiecare zeu, un tată, evident, în sens deosebit de cel creştin. Astfel Niceta dă monoteismului un temei împotriva politeismului păgân, însă prezent simplu, pentru puterea de înţelegere a celor ce-l ascultau. Divinitatea geto-dacilor era concepută ca existentă în cer, e cerul senin. De aceea, dacii îi aduceau un cult celest: aveau altare şi sanctuare de adorare a zeului pe munţi înalţi(conform V. Pârvan), unde se rugau, probabil, cu credinţa de a fi mai aproape de divinitatea lor (Niceta de Ramasiana, De symbolo, în Pr.prof.dr. Ioan G.Coman, Scriitori bisericeşti…p.116)* 2.

După tradiţie, Creştinismul s-a introdus la noi încă din veacul apostolic. Se ştie că, după „Înălţarea la cer a Domnului, Sfinţii Apostoli n-au întârziat mult în Ierusalim. Ei se răspândesc în lume pentru a propovădui Evanghelia lui Iisus după cum scrie Origenes: „Toma a mers să predice Parţilor, Matei a mers în Etiopia, Bartolomeu în vestul Indiei, Ioan în Asia, Andrei în Scythia, Petru în Pont, Galatia, Bithynia şi Capodokia, Paul a mers din Ierusalim până în Illyria.

Despre predicarea Evangheliei lui Iisus de către Sfântul Apostol pe teritoriul Scythiei şi însuşirea noii învăţături creştine, de timpuriu, de către geto-daci, a întocmit un studiu şi P.S.Epifanie Norocel care sintetizează menţiunile autorilor bisericeşti asupra predicii Sf.Andrei în părţile noastre, chiar prin epistola către Coloseni a Sf. Pavel care spune că „nu mai există iudeu nici elin, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob sau liber, ci toate şi întru toţi Hristos (Colos. III, 11).

Unii istorici şi oameni ai bisericii pe baza unor date istorice presupun că în Dobrogea au existat creştini chiar din primele secole ale erei noastre. Istoricul Constantin C Giurescu, vorbind despre „Creştinarea daco-geţilor, afirmă: „Este sigur că au existat creştini în Dacia şi înainte de părăsirea ei. Creştinismul avea, în momentul când s-au retras legiunile pe malul drept al Dunării, o vechime de aproape două secole şi jumătate; el pătrunsese în toate centrele mai importante ale Imperiului roman, între altele şi în Peninsula Balcanică. Aşadar nu este deloc exclus ca printre coloniştii aduşi de Traian să fi fost şi creştini. De asemenea, ei puteau fi şi în rândurile trupelor care stătuseră mai înainte în răsărit şi care-şi aveau acum garnizoana în Dacia (Constantin C. Giurescu, Formarea poporului român, Craiova, 1973, p.116)*3.

Cum s-a născut şi s-a răspândit creştinismul pe teritoriul daco-get se poate răspunde pe baza documentaţiei studiate doar prin termenul misionarism explicat de A.von Harnack (Harnack 1924, p.33-528). Acesta putea fi de tip individual şi spontan sau de tip dirijat politic.N.Gudea, la pagina 109 a lucrării „Din istoria creştinismului la români. Mărturii arheologice“*4 menţionează despre tipul individual: „Misionarii au adus aici numai fermentul creştin, căci societatea daco-romană la care venea acest ferment, ca şi cea din restul Imperiului era deja aptă pentru a prelua acest ferment şi pregătită pentru a-l dezvolta“

Acest lucru se poate explica prin cuvintele lui Vasile Pârvan: „Cauza creştinismului daco-roman constatat pe monumente publice cu mult înainte de a apare măcar prin martyrologii în alte provincii ale Illyricului, cred că trebuie căutată numai în aducerea lui directă din Răsărit-coloniştii lui Traian au venit în mare parte din Orientul creştin – şi, ca urmare, în vechea vatră a comunităţii creştine din Dacia, care va fi dat membrilor ei o oarecare încredere în puterea lor de rezistenţă chiar la ocazia unei lupte publice cu păgânismul predomnitor în provincie.Ce-i drept, păgânismul acesta devenise el însuşi aşa de „monotheist“, în urma syncretismului consequent al diferitelor culte, solare (ca metafizică) şi salvatoare (ca theologie ) încât păgânismul daco-roman va fi fost-ca şi aiurea-mai mult un fel de γνωσις, decât o adevărată idolatrie“.

Răspândirea gnosticismului prin piesele sale în acelaşi timp cu cele ale pleocreştinismului, încărcate şi ele de unele semne creştine se pierde în erezia învinsă de comunităţile evanghelizate puternic. Acele „abrasaxuri“ care o perioadă au convieţuit cu creştinismul, la Porolissum, Romula, Orlea, etc. au rămas doar amintire pământului unde au şi fost descoperite, întărind ideea că teologia creştină s-a impus gnosticismului bazilideilor care se integrează creştinismului. Datorită Creştinismului pur după anul 325 incineraţia gnostică este înlocuită cu înmormântarea propriu-zisă, în timp ce calculele astronomice, în legătură cu sărbătorile mari au fost preluate de la Daci, prin consemnarea echinocţiului şi solstiţiului în sanctuarele patrulatere şi sanctuarul circular descoperită în săpăturile făcute la Sarmizegetuza de către Victor Teodorescu şi C. Daicoviciu încă din timpul conducerii Daciei de către Burebista, 81-44 î.e.n şi până în perioada lui DurpaneusDecebal sec.II e.n. Cercetătorul Nestor Vornicescu menţionează cronologic pătimirea pe pământul stră-român a sfinţilor: Pasincrate şi Valentinian, martirizaţi la Durostorum, în sec.III; martirizarea ostaşului Iuliu Veteranul, în acelaşi timp şi în aceeaşi cetate, unde au pătimit şi sfinţii Nicandru şi Marcian(÷298) şi sfântul Isihic. În 304 este înregistrată pătimirea preotului dac Montanus şi a soţiei sale Maxima, la Singidunum. În acea epocă a arhipăstorit şi a pătimit la Sirmium sfântul episcop Irimeu, iar în Axiopolis(Cernavodă) a pătimit sfântul Dasius. Interesante cu deosebire pentru viaţa noastră spirituală şi monahală sunt pătimirile sfinţilor Epictet-care se crede că a fost ieromonah-şi Astion monahul, pe la 290 în cetatea Halmiris. De asemenea, Nestor Vornicescu aminteşte de vechiul episcopat de la Recidiva unde în 328 era episcopul Ştefan şi de episcopatul Tomisului din a doua jumătate a secolului al IV-lea, condus de episcopul Bretanion.Un alt episcop al Tomisului în circa 390-407era Teotim. Despre episcopia Tomisului se spune că a fost ridicată la rangul de mitropolie de împăratul Atanasie I (491-518) şi avea sub jurisdicţie 14 episcopii: Anaxiopolis(Cerna-vodă), Capidava, Bifainos, Caupros; Nicomidia; Dessu, Salsovia, Halmiris, Tropheum Traiani, Zeldipa, Dionzsopolis, Callatis, Histria, Constantiniana. Toate aceste reşedinţe episcopale sunt citate în lucrarea Synekdemos a lui Hieracles. În stânga Dunării, în părţile Buzăului de astăzi în anul372 a pătimit şi suferit moarte martirică Sfântul Sava numit şi Gotul. La Niculiţei în secolul IV au suferit martiriul sfinţii: Zoticos, Atthalos, Kamasis şi Filippos. Au mai suferit martiriul Sfântul Emilian la Durostorum, diaconul Donat la Singidunum iar fratele său geamăn Venust, la Sirmium şi încă lista continuă. Şi unii şi alţii erau Daci şi prin ei apare destul de evidentă continuitaea nemului în Dacia.

Cel de al doilea tip de misionarism, acela dirijat politic s-a manifestat atunci când a existat o colaborare între Biserică şi Imperiu, în special în secolulal IV-lea când Biserica creştină a devenit aliata statului şi mai ales când misionarismul a fost îndreptat spre grupele sau popoarele barbare pentru a le linişti şi intergra în politica externă a Impriului. Într-un astfel de misionarism au fost implicaţi Ioan Cassian, Dionisie cel Mic, Vasile cel Mare, Ulfila, în Moesia II sau Scythia şi Niceta din Remesiana în Dacia Mediterranee.

Răspândirea şi evoluţia Creştinismului capătă o mare importanţă în cele trei provincii dacice după retragerea romană, până la căderea frontierei bizantine la Dunărea de Jos. Cele ce ne vor pune în legătură cu evidenţele Creştinismului daco-roman vor fi sursele arheologice care demonstrează că populaţia rămasă pe terotoriile ei au păstrat o viaţă economică, socială şi spirituală autohton geto-dacică. Limba geto-dacică în care se încheiau tratate comerciale la Dunărea de Jos este folosită şi ca limbă de cult până când a căzut Imperiul Bibantin la 1204 şi când s-a impus exercitarea cultului creştin limba greacă consemnată prin documente aflate la Mânăstirea Putna şi studiate de către cercetătorii Gheorghe Ciobanu şi I Panţâru.

Studiul Creştinismului timpuriu în Dacia reprezintă în general contribuţia noastră la istoria Creştinismului. Este încă o încercare de îmbogăţire a istoriogafiei europene cu noi date, noi cunoştinţe cu ajutorul arheologiei.Dacă începuturile ni se par sărace în materiale, secolele IV-VI pun în lumină organizarea bisericii creştine, conexiunile comunităţilor creştine geto-dace cu întregul Imperiu în condiţii speciale existente la Dunărea de Jos, când Imperiul a pierdut provincii în Balcani, când Barbarii au cucerit teritoriul dintre Dunăre şi Balcani şi totuşi populaţia creştină se dezvoltă, suprvieţuieşte peste frontierele Imperiului, păstrându-şi religia, entitatea etnică şi unele aspecte ale originii ei romane.

Secolul XX a fost perioada când au apărut cele mai multe studii asupra Creştinismului timpuriu daco-roman prin analizarea obiectelor descoperite arheologic. Adevărata cercetare o începe Vasile Pârvan care dă la iveală studiul său: „Contribuţii epigrafice la Istoria Creştinismului Daco-Roman“. Istoricul atrage atenţia: „Că în Dacia traiană trebuie să fi fost creştini şi înainte de anul 270 e.n. e o necesitate logic istorică: toate credinţele atunci existente în Imperiu se întâlnesc şi în Dacia şi mai ales cele orientale, dintre care vreo câteva apar chiar numai aici, iar pentru mulţi orientali romanizaţi veniţi în Dacia spre a o coloniza, un mare număr era din vechile provincii creştine, misionate de înşişi apostolii Domnului: Syria, Galatia, provincia Asia,etc“.

Vasile Pârvan aminteşte pe Tertuluian care enumeră printre popoarele „unde a ajuns numele lui Christus şi credinţă în el“ şi poporul dac. Dând exemplu de o neconcordanţă între textul lui Tertulian şi Origenes, savantul român adaugă: „prin urmare izvoarele literare nu dau nimic sigur asupra Ceştinismului din stânga Dunării înainte de anul 250. Dimpotrivă un izvor de o altă natură ne documentează în chip definitiv existenţa Creştinismului în Dacia traiană încă dinainte de anul 270“. Se dă exemplu o inscripţie din Napoca, care începe ca toate celelalte cu D(is) M(anibus) fapt pentru care nu i s-a dat atenţie deşi se termină cu monogramul sacru. Inscripţia a fost săpată pe un sarcofag de piatră descoperit pe la 1500 şi datele despre inscripţie se cunosc din manuscrisele umanistului Mezerius(c.a 1516).

De asemena, la pagina 62 a lucrării, istoricul prezintă alte monograme creştine descoperite la Calatis,Tomis, Tropaeum Traiani şi Axiopolis.

După cum menţionează Vasile Pârvan: „Importantă şi hotărâtoare pentru inscripţia noastră e în orice caz concluzia lui Becker, că „majoritatea inscripţiilor prevăzute cu siglele D· M aparţine veacului al III-lea şi timpului lui Constantin (p.67).

Dacă Vasile Pârvan a deschis prima treaptă a cercetării, între anii 1911-1936 urmaeză o alta cercetată de către C.Daicoviciu care aduce noi evidenţe creştine arheologice datate în secolul al IV-lea când Creştinismul este adus aici la Nordul Dunării de către misionari, în special după anul 313 e.n.

O altă fază a cercetării poate fi plasată între 1936-1958 când I.I. Russu întocmeşte primul catalog sistematic al Creştinismului timpuriu în special pentru Transilvania.

Lucrarea menţionată mai sus este urmată de alte două cataloage întocmite de I. Barnea, (Barnea 1977, Barnea 1979). Aceste lucrări pun în evidenţă reala posibilitate a Creştinismului timpuriu în provinciile dacice.

Cercetarea continuă se bazează pe liste bibliografice bogate, pornind de la cea întocmită de V. Pârvan şi mergând repede la cele bazate pe noi descoperiri, redescoperiri şi interpretări ca obiecte creştine întocmite de K.Horedt (Horedt 1946), M.Macrea (Macrea 1948), C.Daicoviciu (Daicoviciu 1948; Daicoviciu 1949), I.I. Russu (Russu 1958), D. Protase (Protase 1966), I. Barnea (Barnea 1971, Barnea 1977, Barnea 1979, Barnea 1985) şi K. Horedt (Horedt 1982).

Acestor liste li se pot adăuga numeroase articole şi alte lucrări cu privire la alte descoperiri de articole creştine. Au fost întocmite hărţi cu aceste articole, respectându-se caracteristici tehnice precum: materiale, dimensiuni, descriere; tipologie; analogii; datare; locul descoperirii şi locul unde se păstrează acestea. Având o distribuţie a articloleor pe hărţi s-au putut face comparaţii între situaţiile provinciilor dacice cu cele ale întregului Imperiu Roman şi regiunea balcanică. Desigur că descoperirile de pe teritoriul Daciei se pot alătura şi integra cercetărilor şi descoperirilor care s-au făcut şi pe alte teritorii creştine cum ar fi Britania şi Germania în cadrul obiectelor creştine asociate acelora din Imperiul Roman perioada târzie şi Bizanţul timpuriu. În felul acesta se poate urmări o mişcare a Creştinismului pe teritoriul european.

Obiectele descoperite se pot analiza ca făcând parte din trei trepte de periodizare:

a) Perioada provinciei romane constând din inele de piatră şi talismane cu simboluri creştine (găsite la Potaisa, Apulum, Romula, în general, în Transilvania)câteva geme sub formă de inel, gnostice (la Porolissum, Apulum, Micia, Romula, Orlea); alte articole gnostice ca talismane (Micia), obiecte funerare gnostice (Dierna); capace de vase cu semnul crucii (Porolissum, Micia, Tibiscum, Resculum, Cumidava, Ulpia Traiana.

b) Obiecte ale Creştinismului timpuriu când obiectele gnostice dispar, obiectele devin mai uniforme în clasificarea lor în raport cu folosirea lor mult mai generalizată cum ar fi cele folosite în timpul serviciului divin; existenţa bisericilor şi a pietrelor de mormânt. Obiectele găsite deja indică existenţa focarelor iniţiale ale Creştinismului, oraşe ale provinciilor, aşezări mai mari şi centre artizanale care indică o răspândire mai largă a noii religii.

c) putem vorbi de secolul al IV-lea când s-au descoperit o mai mare varietate de obiecte folosite în serviciul divin, talismane, obiecte de înhumare, echipamente, hamuri. Hărţile studiate arată o arie de răspândire a craştinismului mult mai mare.

Pentru a scoate în evidenţă cele prezentate mai sus am putea face o clasifiare a obiectelor descoperite evidenţiind destinaţia lor:

Consultând hărţile ce cuprind răspândirea obiectelor destinate cultului religios creştin anexate lucrării istoricului Nicolae Gudea „Din istoria creştinismui la români.Mărturii arheologice“ s-a putut realiza o grupare acestora :

1. Talismane şi simboluri: a) pietre de inel cu simboluri gnostice (Porolissum, Apulum, Micia, Romula, Orlea, Drobeta); b) pietre de inel cu simboluri creştine (Potaissa, Transilvania, Apulum, Romula);c) inele de metal cu simboluri Creştine şi inscripţii pe placă (Bologa, Potaissa, Dierna, Ulpia Traiana, Sucidava); d) inele de matal care au cruce pe placă (Râul Caraş, SacoşuTurcesc); e) pandantive în formă de cruce (Porolissum, Romula, Dubovac, Vrŝac); f) accesorii pentru îmbrăcăminte cu simboluri creştine: broşe (Micia), broşe pentru curea de tip Sucidava (Ampulum, Bratei, Noşlac, Szőreg, Pecica); catarame în formă de cruce (Bratei, Orlea, etc.,) aplice pentru curea (Feisa); pandantive (Palatea); g) articole funerale gnostice (Dierna).

2. Monumente vechi din piatră sau alte obiecte de folosinţă comună care mai târziu li s-au dat un caracter o semnificaţie creştină: a) pietre de mormânt (Napoca, Potaissa, Ampelum, Gilău) dar şi Ulmetum; b) materiale ceramice pentru construcţie (Romula); c) diverse vase cu simboluri creştine adăugate după data de fabricaţie (Porolissum, Poian, Micăsasa, Cumidava); d) vase incizate cu imagini de peşte după data fabricaţiei (Gherla); e) capace de vas (Porolissum, Resculum, Micia, Ulpia Traiana, Cumidava, Tibiscum, Caransebeş);

3. Obiecte folosite în serviciul divin: a) candelabre (Biertan); b) vase liturgice (Biertan); c) potire euharistice (Porolissum, Ulpia Traiana); d) instrumente pentru ştampilarea pâinii euharistice (Palatea, Jabări); e) lămpi de bronz şi suporturi pentru lampă (Dej, Gherla, Porolissum, Romula,Răcari); f) lămpi de pământ: cu monograma lui Christos sau cu crucea pe platou (disc) (Apulum, Transilvania, Romula, etc.);cu crucea la bază (Iliuşa, Mercheaşa, Apulum, Ulpia Traiana, etc), cu diferite simboluri creştine (Romula, etc.) cu păsări pe platou (disc) (Romula); g) linguri eucharistice din argint (Transilvania, Deleni, Dierna)

4. Diferite alte obiecte creştine a) statuete simbolice (Porolissum); b) vase cu imagini de peşte (Micia, Micăsasa); c) amfore (Tg. Secuiesc); d) vase cu simboluri creştine incorporate la fabricare (Cristeşti, Micăsasa); e) inscripţii (Romula); f) pietre de mormântcu simboluri creştine (Slăveni, Racoviţa); g) reliefuri votive creştine (Romula);

5. Descoperiri creştine (biserici) (Porolissum, Slăveni)

6. Matriţe pentru articole creştine din metal (Sânmiclăuş)

7. Obiecte şi descoperiri în aşezări şi forturi pe malul stâng al Dunării (de la gura Tisei la gura Oltului în perioada romană târzie şi Bizanţul timpuriu Nicolae Gudea şi-a întocmit tabelul, bazându-se pe analogii şi cunoaşterea inventarului de ritual şi cult creştin, afirmând în felul acesta, existenţa reală a creştinismului timpuriu pe teritoriul nostru, evideţiindu-se de la sine că noua religie a apărut mai întâi în centrele urbane.

În epoca romană târzie Tomis devine capitala provinciei Scythia înfiinţată de împăratul Dioclitian prin ruperea unei părţi din teritoriul fostei provincii Moesia Inferior. Aici îşi avea sediul guvernatorul provinciei, loc unde creştinismul se răspândeşte chiar din secolul I e.n. şi unde ia fiinţă primul episcopat din Scythia.

Alături de ritualul creştin în provinciile stăpânite temporar de Imperiul roman, Provincia Dacia şi Dobrogea între 106-271e.n. s-au dezvoltat paralel şi alte culte religioase aduse aici de membrii legiunilor romane cum ar fi: cultul zeilor mani, cultul morţilor, Dis Manibus. Pe teritoriul dacilor liberi existau şi grupuri autohtone care păstrează prin transmiterea directă ritualul Zamolxian.

Se pot da exemple de sincretism religios cu unele inscripţii din lucrarea istoricului Emilian Popescu „Inscripţii greceşti şi latine din sec.IV-XIII descoperite în România”* şi anume: O placă de marmură descoperită la Constanţa şi datată 284 e.n. sau peroiada 284-305 în care:

A) este slăvit împăratul Gaiuc Valerius Dioclitianus iubit de zei. Monumentul a fost ridicat de Sfatul şi Adunarea poporului.

B) la Constanţa este o invocare a Zeului Soare ca protecţie pentru sănătatea împăraţilor Caius Valerius Diocliţian şi a lui Marcus Aurelius Maximian.

C) stelă funerară (pag. 39-40) datată la sfârşitul secIII şi începutul sec IV, începe epitaful cu Zeilor Mani-(Dis Manibus D·M)

Respectând oarecum ordinea cronologică să amintim: Silviu Sanie: „Civilizaţia romană la est de Carpaţi şi romanitatea pe teritoriul Moldovei sec. II î.e.n.-III e.n“*6 care la pagina 215-217 prezintă Castrul Barboşi (lângă Galaţi) sec. I e.n.-III e.n. unde s-au găsit simboluri religioase,reprezentări ale soarelui (sol), şarpelui, taurului ca simbol al forţei şi fertilităţii. Simbolul soarelui a fost descoperit şi în tezaurele traco- getice dar şi din epoca dacică clasică sec.I-III e.n. Tot la Barboşi s-au găsit reprezentări şi ale zeilor orientali Juppiter Dolichenus, Meri, Mithras, dar şi ale Cavalerilor Danubieni sau a Cavalerilui Trac. În contextul prezentat mai sus menţionăm şi o inscripţie de la Turnul Severin prezentată de Viorica Enăchiuc-Mihai în: „Puncte de vedere privind scrierea dacilor“ în Anale de istorie 1/1979, pagina 104.*7

Ares zeul nostr!

Douăzeci de ani a trăit în Drobeta

Tius (conducător) zetal al alei macedaonica

Din cetatea Amutrium la Caron pleacă“

Întorcându-ne la lucrarea lui Silviu Sanie la pagina 219 sunt prezentate reprezentări creştine. La Barboşi au fost descoperite 5 obiecte de apartenenţă paleocreştină (pag. 220): 1) o cruce de sidef cu înălţime de 1,7 cm.; 2) un fragment ceramic în care erau incizate literele: MT PM care ar însemna MAGNA MATER. Planşa 36 Fig.10 –inscripţia este din sec. II-IIIe.n. ; 3) o cruce pandantiv din sidef cu înălţimea 2 cm. datând din prima jumătate al sec.III e.n. Planşa 23 fig.3; 4) Altar inscripţie onorifică BΠ P; 5) Amforă de5 dimensiuni mijlocii găsită într-un mormânt care are pictate cu vopsea roşie literele BΠ P.

Inscripţii sec.IV-XIII“ menţionăm: Transilvania: Potaisa Turda, jud. Cluj- s-a găsit o gemă din onyx nr.435 la pag.391-sec: III început IV-în limba greacă iar la pag.392- se prezintă traducerea „Iisus Cristos fiul lui Dumnezeu, Mântuitor”; Moldova-sec. III-IV- gât de amforă descoperit la Poieneşti judeţul Vaslui cu rest de inscripţie cu vopsea roşie X(p ίσтός).

Deoarece spaţiul nu ne permite să aducem exemple din fiecare grupă din tabel, totuşi planşele ataşate lucrării ne dau posibilitatea să prezentăm pe larg „Inscripţia votivă creştină de la Biertan“ de pe o tăbliţă a unui subansamblu de bronz, probabil, o parte dintr-un candelabru. Localitatea Biertan se află la sud de Dumbrăveni, judeţul Târnava Mare deci în inima Transilvaniei.. Tăbliţa votivă a fost redescoperită de profesorul K.Horedt după ce stătuse mult timp în dulapurile Muzeului Bruckenthal, (cum ne spune istoricul Constantin C.Giurescu în „Istoria Românilor“ 1943, p.98)*6. K.Horedt întocmeşte un studiu acestei descoperiri, accentuând marea însemnătate a acestui obiect. Inscripţia este în latineşte şi cuprinde: Ego Zenovius votum posui („Eu Zenovie am pus (această) ofrandă“ sau danie!) şi se referă la un monogram creştin de bronz dăruit de autorul inscripţiei. Forma literelor şi forma monogramului indică secolul al IV-lea. Datarea inscripţiei este după retragerea legiunilor din Dacia fapt ce întăreşte problema continuităţii populaţiei daco-romanice în Transilvania şi a cultului creştin.

Tot în planşele ataşate se evidenţiază câteva opaiţe cu semnul crucii. La pagina 99 din Istoria Românilor a lui Constantin C.Giurescu este prezentat un opaiţ din bronz cu semnul crucii. Opaiţul a fost găsit în comuna Luciu, judeţul Ialomiţa,Muntenia şi este datat secolul V-VI.

Istoricul şi arheologul Dumitru Tudor în „Oltenia Romană“ ne prezintă şi el la paginile 90-91 câteva opaiţe cu semne creştine din sec.II-VI găsite la Sucidava, Orlea, Romula. Paginile prezintă şi unele însemne gnostice, gemă cu inscripţia abrasax pe o faţăşi o stea cu şapte braţe pe alta. La pagina 469 este redat un opaiţ creştin de la Romula din secolul al IV-lea. În mijloc are semnul crucii iar pe margine o glazură galben-verzuie care indică importul pe care-l făcea Sucidava din Dobrogea sau Orientul apropiat, deoarece aceasta era maniera atelierelor din acele părţi. Dar aşa cum indică autorul asemenea opaiţe s-au găsit şi la Romula, unele fragmente datând din secolele V-VIe.n..

Tot în cartea istoricului Dumitru Tudor întâlnim precizări cu privire la amforele cu „coaste“, marcate cu inscripţii pictate(tituli picti),de caracter creştin. Ele se remarcă în Sucidava, unele fiind de import dar şi locale. Pe gâtul acestor amfore sunt executate inscripţii cu vopsea roşie, unele dintre ele sunt scrise chiar de preoţii garnizoanei din Sucidava. Iată câteva invocaţii: „Ajută-mă Doamne“; „Dumnezeule prea-strălucit“; „Maică a Domnului“; „Dumnezeule prea sfânt“; „Robul lui Dumnezeu“; „Maria a născut pe Christos“; „Lumina Domnului“. Pe unele amfore există semnături ale producătorilor cu litere apocaliptice în jurul monogramelor cruciforme.In jurul crucii sunt: litere şi monograme: A şi Ω ; XMΓ; MΘ; ΘΥ;ΘΦ; AΩ etc.

Aşa cum am văzut mai sus în tabelul alcătuit de Nicolae Gudea sunt menţionate descoperirile de biserici de la Slăveni şi Porolissum, dar putem vorbi şi de „basilica creştină“ dată la iveală de săpăturile de la Sucidava în anii 1946-1947 despre care istoricul Dumitru Tudor scrie că „rămâne primul şi unicul monument de acest gen în ceea ce priveşte începuturile răspândirii creştinismului la nordul Dunării.Prin monede şi alte urme culese din dărâmăturile ei, această basilică datează din sec.al VI-lea e.n.“ Biserica se afla la NV.al cetăţii. Prezenta o absidă orientată spre răsărit. Avea o lungime de 20,90m şi lată de 10,20m. Era constriută din cărămidă şi piatră. Diaconiconul era format din două cămăruţe pe aripa stângă, iar în centul navei era ridicat un amvon. Pardoseala era cu cărămizi în navă şi cu beton la absidă. Atât în interiorul basilicii cât şi în zidurile ei s-au făcut înhumări în cosciuge de cărămizi de tip bizantin Una dintre cărămizi era decorată cu o cruce. Ultimele monede găsite în ruinele basilicii erau din timpul lui Mauriciu Tiberiu (596-597), timp când avarii au incendiat nu numai biserica dar şi toată cetatea. De asemenea, s-au mai găsit la groapa de gunoi de lângă edificiu o bucată dintr-o albioară din teracotă marcată cu o cruce interpunctată şi partea superioară a unei amfore pe care era notat numele unui preot local Lukonochos fiul lui Lykatios.

Autorul cărţii „Oltenia Romană“*7 leagă construirea basilicii de la Sucidava de activitatea desfăşurată prin Novela XI de către împăratul Justinian pentru dezvoltarea creştinismului la nord de Dunăre. Novela a XI-a fost dată la 14 aprilie 535 către arhiepiscopul său din dioceza Justiniana Prima. În această circulară se menţionează şi alte centre bisericeşti cum ar fi: Litterata(Palanca Nouă în Banat) şi Recidiva, toponimic care ar putea fi localitatea Sicibida-Sucidava, important centru economic, militar şi bisericesc din timpul lui Iustinian.

Aparţinând tot epocii lui Justinian este şi inscripţia latină creştină găsită la Ulmetum, menţionând un „detaşament de tineri lăncieri“ („pedatura militum Lanciarium Juniorum“).

Secolul IV este perioada descoperirilor mai bogate, când au fost „creştinate“ mai multe obiecte de cult. Vom exemplifica cu ajutorul documentaţiei „Inscripţii greceşti şi latine din sec.IV-XIII descoperite în România*8, întocmită de istoricul Emilian Popescu a numeroase monumente, chiar biserici în care au fost înhumaţi nenumăraţi martiri:

Secolele IV-V-Placă de marmură descoperită în cartierul Tomis : „Aici odihneşte martiriul lui Christos şi episcopul……

Existau martiri şi în sec.IV şi după recunoaşterea Creştinismului, după Constantin cel Mare 325. Barbarii care năvăleau provocau victime în rândul creştinilor mai ales printre aceia care făceau operă misionară. Pentru activitatea misionară desfăşurată de către episcopii Scythei şi pericolele pe care aveau să le înfrunte, se exemplifică la pagina 58, realatarea lui Sozomenus, Historia ecleziactică, cartea7,26, rândurile6-9: „Cu privire la episcopul Theotimus I şi Arcadius, martiri în Dobrogea atestaţi de inscripţiile nr.194-267, (pag.205).

O placă de calcar descoperită în minele basilicii Coemetricalis, în cetatea de nord şi datată la sfârşitul sec.III şi începutul sec.IV. Text: „(Martirilor) Chiril, Chindias şi Tasius le încredinţez pe Eufrasius. Lipsa crucii de pe monument demonstrează prudenţa creştinilor în timpul domniei lui Diocliţian 267; Autorul prezentată cripta unei basilicii din sec.IV-V în care s-au descoperit coşciuge din lemn datate sec.IV cu patru martiri decapitaţi.Într-o biserică din Niculiţel jud.Tulcea, Dobrogea,România s-au descoperit 3 inscripţii din sec.IV. care menţionau: a) martiri pentru Cristos; b) martirii- Zotikos, Attalos, Kamasis, Philipos“; c) inscipţia este X(ristos).

Aceşti martiri sunt pomeniţi şi în martirologii cum ar fi: Martyrologium Hieronymianum pe data de 4 iunie care cuprinde pe primii 3 iar al 4-lea se întâlneşte în Martyrologium Syriacum, la aceeaşi dată. Probabil că cei 4 martiri şi-au pierdut viaţa cu ceilalţi 25 tovarăşi înscrişi în aceleaşi liste.

Tot sec. IV-V pe un fragment de marmură din capacul unui sarcofag la Tomis există inscripţia(traducere): „Ai milă (Doamne) de cei fără trup! Aici odihneşte Alexandru, de curând convertit“ (pag.65). Creştinii numeau neofiţi pe cei care erau iniţiaţi în credinţă şi urmau să primească botezul cum se exemplifică prin inscripţia 32, (pag. 68) săpată în colţul din stânga pe o stelă de marmură, sec.IV-V, descoperită la Tomis: „Aici odihneşte Maru, de doi ani, 10 luni şi 14 zile fiica lui Ioan, administratorul bisericii SF. Ioan.

Inscripţia la rândul 6 „Ioan este trecut cu grafia Ioannou, numele este de origine iudaică, creştinat – În rândul 8 este trecută grafia Aghiou ´Io(annou) (sec.V-VI ?) Inscripţia nr.35 de pe un fragment din piciorul unei mese de marmură care se termină în formă de protomă de Cap de leu în care numele creştinilor aflaţi în rugăciune sunt precedate de semnul+(crucii) „Spre împlinirea rugăciunii Sabinei, Leontinei, Venerei şi Eufemiei“.

Inscripţia 53 descoperită la Constanţa şi aflată la British Museum, Londra pe o gemă de cornalină datată sec. IV-V „Iisus Cristos, fiul lui Dumnezeu, mântuitor (la pag.90); Inscripţia nr. 54 aflată pe un opaiţ de ceramică descoperit la Constanţa şi datat în sec.IV „Pacea mea o dau vouă(Pacem meam do vobis)”; Inscripţia nr.55 opaiţ din bronz descoperit, la Tomis, sec.IV care are pe o parte Xr(istos) în limba greacă iar pe cealaltă parte are semnul crucii.

La Ulmetum comuna Pantilimonul de Sus, jud. Constanţa, Dobrogea, România-sec.III-IV inscripţia 208 păstrată în zidul de incintă a castrului pag. 218-219 „Fiţi sănătoşi, cei rămaşi în viaţă şi să cinstiţi pe Mani cu tămâie fiindcă şi voi aveţi să veniţi la noi. Aureluis Sisinicus, săteanu (bexerul ?) a trăit mai bine de 70 de ani, şi celor ce rămân în viaţă şi soţiei…. »

ATENŢIE – apare elementul de tămâiere a morţilor, obicei creştin de la geţii din Dobrogea.

Slăveni, com. Gostavăţ, jud.Olt

Inscripţia nr. 399 pe o aşchie de placă de calcar sec. IV-V care are imprimată crucea monogramatică demonstrând creştinismul în castrul Slăveni încă din sec.IV şi cu inscripţia grecească. Xp(ίσтός).

Dacă până acum am discutat despre apariţia creştinismului în provinciile Daciei care au aparţinut Imperiului Roman, evidenţele arheologice ne mută în teritoriul daco-carpic. La Chitila pe un grind colmatat în anul 2001, cercetătorul Vasile Boroneanţ*9 şi echipa sa au descoperit mai multe piese arheologice din secolele II-V, elemente ce aparţin carpilor din neamul geţilor şi fac comunicări imediate.

Piesa cea mai importantă este sceptrul de bronz în formă de măciucă care îmbracă aspectul unei mitre de arhiereu. Aşa cum spune autorul comunicării acest obiect „după formă şi ornament, genetic îşi trage originea din tradiţia sceptrelor preistorice din arealul geografic carpato-dunărean“. Sceptrul are formă globulară cu două orificii, cel din bază mai larg cu luciu de uzură lăsat de mânerul de lemn. Cel superior mai mic este însoţit şi de patru pastile aplicate, ornamentate, fiecare cu câte o frunză de brăduţ cu nervuri. Piesa prezintă o a doua cruce care împarte suprafaţa sa în patru lobi. Pe fiecare lob se află câte o deschidere ovală în care, credem noi, se află încastrată câte o piatră preţioasă. În orificiul superior era montată o cruce. Date despre formă şi funcţionalitate ne spune V.Boronenţ, ne oferă în special iconografia monetară şi ivoriul Barberini, dar şi datele rezultate din cercetările arheologice din Scythia Minor Moesia, de pe întreg cuprinsul fostei Dacii de dinaintea cuceririi romane, de pe teritoriul de azi al Munteniei, Moldovei şi Transilvaniei.

Sceptul descoperit este o formă nou inventată. In locul piesei ce figura în vechime o divinitate, meşterul a aşezat o cruce, între cele patru frunze de brăduţ. Forma nou inventată a funcţionat în paralel cu globul cruciger după secolul IV d. Chr. după edictul de la Mediolanum.

Dacă pietrele şi-au asumat adevărul istoric prin inscripţii care vestesc şi întăresc naşterea şi continuitatea cultului religios creştin pe teritoriul provinciilor Daciei, scrierile autorilor patristici ne menţionează şi ele ca fideli ai tradiţiei creştine primare şi autentice din punct de vedere istoric în evoluţia Bisericii.Hyppolyt Romanul (c.170-236) în opera sa „Despre cei doisprezece Apostoli”*10 ne informează: Andrei a vestit Cuvântul Evangheliei sciţilor şi tracilor. Astfel Biserica Ortodoxă Română este numită de credincioşii creştini de pretutindeni Biserica Sfântului Apostol Andrei.

Prof.Univ. Dr. Dumitru Tudor în articolul Philippopolis p.580.din „Enciclopedia civilizaţiei romane“ ne vorbeşte despre predica Sfântului Apostol Pavel la Philippopolis, ţinut getic, că aici s-a realizat „nucleul uman şi liturgic al creştinismului european“,după cum l-a numit Bartolomeu Anania în „Noul Testament“ p. 338-339, geto-dacii practicând creştinismul înaintea Romei sau a altor ţinuturi europene.

Walfridus Strabo de Reichenau 808/809-849 în „Poemata“ introduce o compunere dedicată Sfântului Apostol Filip în Item de Sancto Apostolo Philipo Christi unde afirmă că Sfântul Apostol care a lucrat„ prin harul curat“ primit de la Iisus Hristos „a învăţat mulţimile barbare din Scythia dogmele sfinte, ca să creadă în Hristos Mântuitorul lumii“.

Ado(Adonis) de Vienne care a copiat textul„ Martyrologicum Adonis“ ne scrie despre Filip: „care după ce a convertit Scythia la credinţa în Hristos şi a aşezat acolo diaconi, preoţi şi episcopi”… ne demonstrează vechimea organizării bisericeşti la strămoşii noştri“. (Mihail Diaconescu, Istoria literaturii daco-romane)

Inscripţiile de pe pietrle tombale ne indică numeroşii martiri ce au căzut pentru creştinătate. Acest fapt istoric a dus la creearea unei specii literare„actul martiric“ constituind o etapă de trecere de la antichitatea păgână la era creştină. Principala calitate a „actelor martirice“ este autenticitatea. Actele martirice, acte istorice s-au înmulţit până în sec.IV-lea datorită repetării violenţelor de prigonire. Aceste acte se pare că nu s-au mai compus după 313 datorită libertăţii religioase manifestată de Împăratul Constantin I cel Mare (306-337) la edictul de la Mediolanum(Milano).Aceste acte martirice sunt imitate într-o nouă structură literară „vieţi ale Sfinţilor“.Viaţa creştină pe teritoriile dacice se manifestă continuu aşa cum ne spune istoricul Epiphanios Pentaglotos de Salamina (c.315-403) în opera sa Panarion (Contra tuturor ereziilor, LXX, 14-15) că Audius originar din Masopotamia a întemeiat în stânga Dunării de Jos mânăstiri ca urmare a existenţei unor comunităţi creştine bine organizate. Şcoala literară de la Tomis, Scoala de la Dunărea de Jos prin scrieri religioase fie în latină, fie în greacă, traduceri, sunt ca o cunună a întregii culturi dacice înalţată prin Te Deum Laudamus de episcopul dac Niceta de Remesiana.*11

 

Vasile Pârvan, Contribuţii epigrafice la istoria creştinismului daco-roman, Bucureşti, Atelierele graficeSocec, 1911

2 Pr. Prof.dr. Ioan G.Coman, Sciitori bisericeşti, p.116, Niceteta de Ramasiana, De symbolo.

3 Constantin C. Giurescu, Formarea poporului român,Craiova ,1973, p.116

4 N.Gudea, Din istoria creştinismului la români. Mărturii arheologice,p.109

5 Viorica Enăchiuc –Mihai, Puncte de vedere privind scrierea dacilor în Analele de istorie 1/1979,p.104

6 C.Giurescu ,Istoria Românilor, 1943, p. 98

7 Prof. Dumitru Tudor, Oltenia Romană

8 Emilian Popescu, Inscripţii greceşti şi latine din sec.IV-XIII descoperite în România.

9 Vasile Boroneanţ, Materiale de istorie şi muzeografie, vol XVI, Bucutreşti, Muzeul Municipiului Bucureşti

10 Epifanie Norocel Episcopul Buzăului, Pagini din istoria veche a creştinismului la români, Editura Episcopiei Bihorului, Buzău, 1986.

11 Mihail Diaconescu, Istoria literaturii daco-romane, Ed. Alcor Edimpex, Bucureşti,1999

ELENA CALUGARU BACIU


%d blogeri au apreciat asta: