~ Artur Silvestri: „Un «Iorga străromân»“

O adăogire asupra culturii străromâne s-a făcut cu ocazia unei cercetări, din 1986, de fapt un opuscul (cu text sumar şi analiză desfăşurată) intitulat „Aethicus Histricus, autorul unei Cosmografii şi al unui alfabet“, ce se dedică operei „unui filosof străromân de la Histria dobrogeană“ (Craiova, 1986). Este, precum o demonstrează în mod strălucit autorul acestei cercetări stranii, un daco-roman de la Pontul Euxin, trăitor în secolele IV-V e.n. adică înainte şi după anul 400, într-un mediu de „cultură romanică post-provincială“, a cărui putere de a crea original se dovedeşte a fi impresionantă. La drept vorbind, acest Aethicus Histricus (Aethicus Hister, însemnând „Eticul de la Histria“) nu era cu totul necunoscut la noi căci întâile menţiuni ce se făcuseră (urmând un „mémoire“ al francezului D’Avezac, de pe la 1852) îi aparţinuseră lui Nicolae Densuşianu în „Dacia preistorică“. Şi aceasta, bineînţeles, este una din temele abandonate ori suspendate, ori de-a dreptul luată în uşor şi proiectată în derizoriu căci atitudinea lipsită de gravitate impune în această ţară ce încă nu se orientează în istorie. Când se adaugă imaginea detestabilă ce s-a făurit, cu iscusinţă, pe seama lui Nicolae Densuşianu (un „extravagant tracoman“, „incapabil de echilibru ştiinţific“, „amator turbulent“ etc.) înţelegem că orice încheiere ce provine de la el se priveşte bănuitor şi se tratează cu prejudecăţi. Astfel încât, în aceste date, un studiu mai amănunţit nu se arătase a fi posibil şi de n-ar fi fost osârdia lui Nestor Vornicescu (ce îşi propune, astfel, revelarea integrală a epocii literare străromâne) ar fi de imaginat că şi de aci înainte această operă insolită ar fi rămas ignorată. Aşa cum se prezintă însă acum, e fapt sigur că, odată cu Aethicus Histricus, apare în literatura română (în chiar epoca post-aureliană) un spirit cu adevărat enciclopedic şi european, aşa cum vor fi, mai apoi, Nicolae Milescu Spătarul, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Haşdeu, Iorga şi cum, în strictă contemporaneitate ar trebui socotiţi şi Ioan Cassian şi Dionysius Exiguus (străromâni şi ei, afirmaţi hotărâtor în cultura latină occidentală). Însă Aethicus Histricus este, spre deosebire de contemporanii „sciţi“, un scriitor „păgîn“, nutrit dintr-un sincretism propriu antichităţii târzii, necunoscător ori poate chiar şi ostil noilor doctrine, ceea ce îi dă singularitate şi o prezenţă inexplicabilă, de vreme ce şi moesianul Jordanes (autorul unei „Getica“) aderase la „noua gândire“, şi se exprima în gustul Bizanţului timpuriu, ca un creştin „universalist“. Aşadar, aceasta e întâia notă ce tulbură, dedusă din cercetarea operei şi biografiei.

Dar avem, în acest Aethicus Histricus, un gânditor ce ilustrează spaţiul getic romanizat, un autohton păstrător de caracteristici ale substratului, impregnate cu note diverse, provenite din ceea ce s-a socotit a fi „romanizare“? Răspunsul e formulat hotărât şi clar de către exeget, ce precizează că „pe teritoriul României de astăzi există numeroase mărturii din primele secole, atât despre existenţa şi continuitatea străbunilor noştri daco-romani, cât şi despre cultura şi civilizaţia lor“. Era un get savant, scoborât din munţii unde s-ar fi adăpostit iniţiaţii? Un grec „de familie“ din Pontul Stîng? Un geto-latin genial constituind un fenomen al naturii intelectuale, în felul lui Roger Bacon, doctorul miraculos? În orice caz, reconstituirea biografiei se poate face în baza datelor oferite de „Cosmografie“, dacă aceasta este document iar nu „literatură“. Astfel, Aethicus e originar din Histria („Ille Histria se exortum“) şi, deci, din Scythia Minor („Nationae Scythica“), având „viţă nobilă“; a învăţat probabil în oraşul natal, dovedind, apoi iniţiere înaltă în latină şi greacă. „Cosmografia“ însăşi e compusă, de altfel, într-o latină de erudit ce impresionează prin limpiditate şi o ţinută clasică, lustruită prin formule ce s-au universalizat. Un gen de curiozitate intelectuală ce se amestecă şi cu nelinişte de om din marginea mării pecetluieşte o viaţă aventuroasă şi într-un anumit fel „modernă“. Aethicus, susţine Nestor Vornicescu, a călătorit imens, înconjurînd Mediterana şi înaintînd către nord, în Baltica şi Scandinavia, apoi în Orient, în Armenia, către Siberia, în Mongolia, India, pe Gange, (unde navigase cu o navă proprie), în Ceylon, în Babilonia, Arabia şi Egipt; e un tip de anxietate geografică asemănătoare cu a lui Milescu Spătarul, în secolul XVII. Cu siguranţă aceste călătorii au trecut în „Cosmografia“ lui, ce trebuie considerată nu doar operă de erudiţie (căci se valorifică şi se întrebuinţează scrieri geografice vechi, de la Herodot şi Strabon până la Diodor), cât şi, precizează exegetul, „un jurnal de călătorie“. Dar, în chip neobişnuit astăzi dar tipic „anticului“ preocupat de „altceva“ mai mult decât de lumea familiară şi prea bine cunoscută, ochiul lui priveşte mai cu seamă către spaţiile geografice neeuropene, culturile exotice, către ex-orbitant. Ideea însăşi de a viziona locuri „de la marginea lumii“ impresionează şi uimeşte. Omul însuşi era un intelect fantast, gândind la un pod peste Hellespont şi consemnând o seamă de speculaţii filosofice prin intermediul unui alfabet propriu, enigmatic, ce ar fi putut păstra, poate, urme de scriere sacră anterioară, necunoscută azi. Ceva din esoterismul iniţiaţilor geţi (evocaţi şi de Jordanes în „Getica“) pare că a trecut în această „Cosmografie“ ce se alătură „Călătoriei în China“ a lui Milescu Spătarul şi „Istoriei ieroglifice“ cantemireşti din sec. XVIII, avînd, ca şi acelea, un gust de enciclopedism baroc ce diferenţiază un tip de scriitor autohton. Dar înainte de a avea valoare de anticipaţie şi de sinteză (fiind, însă, o sinteză ce recapitulează un „ceva“ ce nu cunoaştem încă), Aethicus este şi un argument de mediu cultural dar la nivelul unei culturi înalte. „Opera lui Aethicus — subliniază Nestor Vornicescu — este expresia apartenenţei culturale şi lingvistice a locuitorilor acestui ţinut la romanitatea răsăriteană. Cultura şi limba latină a acestor locuri a putut îmbrăca forme superioare şi s-a exprimat în opere originale, fiind asimilate multe dintre tradiţiile materiale şi spirituale geto-dace. Latinitatea şi unitatea limbii române de astăzi sunt mărturii de mult recunoscute ale originii daco-romane a poporului român, ale permanenţei şi etnogenezei sale în limitele teritoriale ale Daciei lui Burebista“. Cazul este complex şi cu un grad de stranietate izbitor fiind încă departe de a se lămuri până când măcar traducerea „Cosmografiei“ nu se va face integral. Prezenţa însăşi în locul şi la vremea lui are un aer misterios deşi Aethicus se regăseşte în predecesori. El este „călător“ enciclopedic şi înţelept, lăsând operă şi modele, ca şi Anacharsis Scitul scoborâtor din Carpaţi în Grecia veacului VIII î.d.H. dar, deopotrivă, din categoria lui Zalmoxis (călătorie iniţiatică în Egipt şi pe mări, fondare de confrerie sapienţială ce comunică în mod secret poate chiar şi cu alfabet sacerdotal), a cărui formulă enciclopedică ar merita examinată pe larg, vreodată. Tipologia se reproduce cu el deşi însăşi această temă este suspendată şi parcă interzisă. Şi aceste „teme“, de fapt, sunt la fel de puţin dezvoltate, abandonându-se ca un vast şantier părăsit. Uimitor şi enigmatic, alfabetul lui Aethicus, departe de a fi secret, ar trebui măcar să re-deschidă discuţia privitoare la „scrierile autohtone anterioare anului 1000“ dar şi aici lipsesc specialiştii, lipseşte mediul intelectual propice şi, bineînţeles, lipseşte pasiunea. În sfârşit, „circulaţia“ şi, deci, înrâurirea. Opera, neştiindu-i-se dimensiunile complete şi poate întinderea chiar, ajunse până la noi prin câteva rânduri de abrevieri ce se făcură în mânăstiri occidentale şi circulă peste secoli prin manuscrise, atribuindu-se poate, câteodată, cui nici nu merita. Câtă iradiaţie avu, unde şi în ce medii, este astăzi cu neputinţă de a se şti cu certitudine dacă nu se va cerceta sistematic şi această temă abandonata din ignoranţă ori prejudecăţi.

ARTUR SILVESTRI


%d blogeri au apreciat asta: