~ Artur Silvestri: „Alfabetul «Aethicus» “

Posibilă prin procese îndeajuns de complexe, între care stăruinţa dacilor liberi în teritoriul extra-provincial este cel mai de seamă, conservarea unei culturi dacice, poate chiar în forme scrise, chiar dacă esoterice şi practicată în comunităţi foarte izolate, se pot documenta, în planul ipotezei, şi prin alfabetul Aethicus, prezentat într-o erudită cercetare care va fi urmată de o alta, îmbogăţită şi de aspect monografic, de Nestor Vornicescu. Conservat în manuscrisele medievale care conţin abrevierea Cosmografiei lui Aethicus Histricus, acel savant păgân din Histria pontică, din jurul anului IV 400 e.n.) acest alfabet conţine 23 de litere, însoţite, după deziderate care aparţin epocilor străvechi de cultură, de câte o denumire care particularizează şi, deopotrivă, indică, prin iniţială, litera exemplificată de fiecare semn. Alfabetul, susţine Nestor Vornicescu, ar apărea în cîteva locuri ale „Cosmografiei“, unde s-au consemnat detalii enigmatice, slujind drept element secret şi ar fi, poate, deşi neobişnuit ca procedură, un alfabet propriu, o creaţie a lui Aethicus Histricus, ceea ce, însă nu este plauzibil. Denumirile literelor, foarte curioase, se alătură şi ele la caracterele grafice de asemenea ciudate şi cărora nu li s-a găsit până în acest moment analogii în alfabetele cunoscute. O anumită eleganţă, evidentă mai ales în copia de pe Cosmografie din secolul al VIII-lea, aparţinând lui Hieronim de la Freising, în Bavaria, impresionează în grafia acestor litere „fără familie“, ale căror denumiri sunt şi ele la fel de stranii şi misterioase: alamon, becach, cathu, delfoy, efothu, fomethu, garfou, hethmu, iosithu, kaithu, lethfu, malathy, nabaleth, ozechi, cherizech, pithirin, salathi, intalech, thorhymeas, azathot, reque, irchoni, zothychin. Cu toate acestea, enigma acestui alfabet poate fi elucidată prin cercetări interdisciplinare, ea începând, de altminteri, să cedeze treptat. În privinţa aceasta, recursul la elemente de cultură autohtone este posibil, mai cu seamă că indicii există iar îndreptăţirea metodologică există şi se recomandă. Asupra lui Aethicus Histricus, copistul şi abreviatorul din secolul al VII-lea dă câteva informaţii esenţiale: aceasta ar fi fost „natione schytica“ şi de „nobile prosopia parentii“ (de naţiune scitică şi de origine nobilă). Etnonimul de „scit“ este frecvent în geografia convenţională de Ev Mediu şi desemnează adeseori pe locuitorii provinciei romane Scythia Minor, unde se găseşte, de altminteri, şi Histria şi arată, fără nici o îndoială, pe autohtonii getici căci sciţii dispăruseră de altfel din istorie în secole anterioare. Cât priveşte „obârşiile nobile“, acestea ar putea să prezinte însemnătate pentru a desemna nu doar originea autohtonă ci şi cunoaşterea unor tradiţii locale de cultură, conservate în medii aristocratice (urmând ideea lui Herodot despre „zalmoxism“). Există însă şi alte argumente, unele din ele de natură lingvistică. Cu câteva luni înainte de dispariţie, reputatul specialist în limbi antice Constantin Daniel mi-a semnalat, oral, existenţa între denumirile literelor alfabetului lui Aethicus existenţa a două doi termeni tracici: beacach şi zotychin însă admirabilul savant nu a mai avut timp să încerce, aşa cum îşi propusese, a dezlega enigma acestui alfabet. Intuiţia lui a fost, însă, şi aici desăvârşită. Într-adevăr, becach este termenul tracic, frigian, bekos, menţionat de Herodot (Istorii, II, 2) cu înţelesul de pâine. Zotzachin este un termen tracic, stăruitor până târziu în antroponimia danubiană şi carpatică. Îl găsim mai cu seamă în Scytia Minor (Dobrogea de azi), menţionat pentru secolul al IV-lea în martirologul ieronimian (cf. Ene Branişte, în „De la Dunăre la Mare“, 1979, pg.45) şi documentat pentru epoca lui Diocleţian şi Galeriu ori pentru domnia romană a lui Liciniu (începutul sec. al XIV-lea); apare, de asemenea, în calitate de etnic bessic în secolul al VI-lea tot în Sciţia Mică. Un Zotika , cu nume întreg Theodosie Zotika, figurează între compozitorii autohtonii ai manuscriselor muzicale de la Putna (din sec. al XVI-lea), aşadar mai târziu cu o mie de ani. În sfârşit, antroponimul Zotincă ori Zotincă există şi astăzi la noi, având precădere în Banat şi Moldova, de fapt în regiuni unde spiritul de conservare a fost foarte activ. Iată, aşadar, două din denumirile literelor enigmaticului alfabet Aethicus înrudite cu dovezi de limbă tracică stăruitoare de-a lungul a câteva mii de ani. Secretul lui rămâne încă una din temele amânate la noi, unde „istoria cunoscută“ este doar un fragment din „istoria integrală“.

1985-1988

ARTUR SILVESTRI


%d blogeri au apreciat asta: