~O idee literară „eretică”. Uitată. Dar şi abandonată? – un punct de vedere de Artur Silvestri

Dezbaterea in materie de ” literatura straromana ” nu s-a produs decat recent desi ideea nu este noua si ar merita sa fie urmarita in miscarea ei ” sub – lunara ” , de tema ” pierduta pe drum ” , eliminata temporar si aparent abandonata din ratiuni de model istoriografic strain . Ea s-a putut constitui abia in jurul anului 1980 , odata cu aparitia primei sinteze magistrale a Par.IOAN G. COMAN ( ” SCRIITORI BISERICESTI IN EPOCA STRAROMANA “, 1978 ) urmate de cercetarile aplicate si erudite si de actiunea de raspandire a ” ideii straromane ” in medii culturale largi , datorate intr-o proportie hotaratoare Mitropolitului Nestor Vornicescu . Acestuia i se datoreaza ” iesirea la lumina ” a acestei idei si trudei sale astazi uitate si , poate , ” incorecte ” trebuie sa i se atribute meritul de capatai in crearea unui fond documentar de traduceri si studii de pionierat care nu au mai fost completate decat sumar si intamplator .

Astfel incat prea multe modificări sau adaosuri în materie de studiu „protoromân” nu s-au produs după 1990. Notabile sînt doar introducerea „perioadei literare protoromâne” în istoriile literaturii apărute ulterior, fapt ce denotă că intrăm într-o oarecare normalitate şi că s-a depăşit un complex de inferioritate, eronat, ce ar proveni din pretinse lipsuri, ce nu există, de fapt. Foarte solide, studiile lui Ion Rotaru, din „O istorie a literaturii române” (în şapte volume), valorifică în capitolul privitor la „protoromâni” (vol. IV, pg. 2046) multe din concluziile emise de savanţii anteriori. Însăşi maniera de a stabili „prototipuri de creaţie”, „modele” şi „stereotipuri” (pe care o aplicasem într-un studiu apărut în 1986, la Viena, pg.152-157) este utilizată în mod corect. Alte studii de sinteză, cu o contribuţie originală, încă nu au apărut, chiar dacă uneori, pentru uz didactic, se prezintă drept sinteze – simple comentarii. O compilaţie utilă (care, totuşi, uită să citeze întotdeauna concluziile anterioare, atribuindu-şi merite discutabile) este însă „Literatura dacoromână” (1999) de M. Diaconescu.

Aceeaşi tehnică de însuşire de merit necuvenit apare şi în alte situaţii. Nicăieri , Gh. I. Şerban care a tradus opera latină a lui Martin de Bracara (procurată de mine din Germania) şi la cererea mea şi a publicat-o prin insistenţa ce am depus către Mitropolitul Nicolae Corneanu (în „Altarul Banatului”, nr. 5-6/1988) nu menţionează descoperitorul acestui autor „protoromân” şi meritul acestuia (deşi, în studiul publicat mai jos , apare această discuţie încă în 1986).

În schimb, rămîn deschise numeroase teme care vor preocupa, poate, pe cercetătorul de mîine. Nu avem încă o ediţie academică de „Fontes Historiae Litterarum Daco-Romanorum” conţinînd , ( eventual în juxtă ) totalitatea autorilor protoromâni . O iniţiase savantul Mitropolit Nestor Vornicescu dar nu s-a continuat, din păcate. Nici opera lui Aethicus Histricus (autor păgîn din sec. IV) nu s-a tipărit. O discuţie asupra lui Jordanes şi a scriitorilor aşa-zis „ arieni ” din sudul Dunării şi din „ Şcoala lui Ulfila ” (de la Buzău) este deocamdată un deziderat , ca şi dezvoltarea descoperirii unui autor (Germanos) din sec. IV , avansată de către Mitropolitul Antonie Plămădeală , ce, poate , ar trebui editat cîndva iar cercetarea – lărgită . Dar toate au ramas pana de curand numai ipoteze si ” actiune intrerupta ” ce va trebui reluata , privita sistematic si intarita .


%d blogeri au apreciat asta: