Mihai Andrei Aldea: „Parintele Dumitru Staniloae şi Istoria Românilor”

Este mult cunoscută activitatea teologică de faimă internaţională a Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae. Se cunoaşte însă mai puţin despre preocupările istorice ale acestui mare teolog şi mai ales interesul pe care l-a avut pentru anumite pagini ale istoriei românilor.

Ne referim aici la studiul publicat în condiţii vitrege în anul 1976, (Stăniloae, pr. prof. Dumitru – «Besii» în mânăstirile din Orient , «BOR», XCIV(1976), p. 587-589) studiu ce tratează o problemă deosebit de importantă, cea a formării poporului român. Perspectiva studiului este complexă, iar analiza este îngreuiată de necesităţile de laconism impuse de epoca apariţiei textului. Observăm totuşi mai multe elemente interesante, care merită o observaţie mai atentă, chiar şi numai pentru ineditul lor, ca şi pentru semnificaţia deosebită pe care o pot avea pentru istoria noastră dacă vor rezista cercetării istorice extinse.

În primul rând, este de remarcat o observaţie pertinentă a Pr. Prof. Dumitru Stăniloe referitoare la prezenţa străromânilor în izvoarele vechi sub numele de „bessi”. Într-adevăr, neamul tracic al bessilor avea o mare întindere, „din nordul Carpaţilor până la sud de Pind, aproape de Teba şi Atena, ba chiar şi dincolo de Bosfor, în Bitinia Asiei Mici”, ceea ce deschide posibilitatea confuziei semantice, la nivelul cronicarilor antici, între acest trib tracic şi neamul românesc ce se năştea.

Trecând peste numeroasele menţionări ale „bessilor” în izvoarele antice prezentate în studiul amintit, ne putem pune, desigur, o întrebare pertinentă: există motive pentru a bănui că termenul de „bessi” din cronicile vremii acoperă altă realitate decât cea tracică?

Tomaschek consideră creştinarea besilor ca datând din sec. V. Acest lucru ar fi determinat însă adoptarea, conform epocii, fie a limbii latine fie a celei greceşti ca limbă de cult. Dar în Antonini Placentini itinerarium, cap.37 1; P.L. LXXVII, 911-912, se menţionează folosirea la Muntele Sinai a limbilor latină, greacă, siriană, egipteană şi besă! Deci creştinarea bessilor – fie ei traci sau protoromâni – a fost anterioară sec. IV, secol din care latina şi greaca au început lupta pentru supremaţie în cultul oficial din Imperiul Roman. Acest lucru dovedeşte categoric faptul că>>>continuarea aici>>>


%d blogeri au apreciat asta: