Archive for Aprilie 2007

An I , nr.4 / Aprilie 2007 Numar tematic : BESSII LA MUNTELE SINAI , IN VEACUL AL VI-LEA d.H.

Aprilie 11, 2007

IN ACEST NUMAR

Studii si opinii despre un episod inca ne-elucidat al Evului Mediu timpuriu romanesc: „BESSI ADUSI DE IMPARATUL JUSTINIAN LA <MANASTIREA SFANTA ECATERINA > DE LA MUNTELE SINAI”. Patru contributii importante reiau acest moment din perspective diferite; par. DUMITRU STANILOAE , acad. VIRGIL CANDEA , dr. AURORA PETAN si Par. MIHAI ANDREI ALDEA.

In numerele anterioare,pe care le puteti gasi aici : un studiu al acad.pr.prof.dr. MIRCEA PACURARIU -„Martiri din Provinciile Romane sud-dunarene ” ,,o traducere de Pr.Prof.dr. IOAN IONESCU a „Patimirii Sfantului Mare Mucenic Nichita <Gotul > si un studiu de ELENA BACIU CALUGARU despre ” Inceputurile crestinismului in Dacia si provincia romana Dacia in secolele I-IV”; de asemenea –
doua studii exceptionale , inedite pana azi, semnate de savantii I.C. CHITIMIA SI VIRGILIU STEFANESCU – DRAGANESTI (cel de-al doilea – despre Ulfila si scoala lui ) , o recenzie de AURORA PETAN la un ciclu de cercetari ale scriitorului DUMITRU MANOLACHE asupra ” reminiscentelor de natura etnoistorica” privitoare la Sfantul Apostol Andrei si regiunile dunarene , o referinta importanta primita de la DAN CULCER , indicand elemente de alfabet gotic si o editie a ” Bibliei” lui Ulfila ,si un eseu al lui TITUS FILIPAS , care examineaza actualitatea lui Ioan Cassian. In numarul inaugural al revistei , accesibil si el ,gasiti studii despre literatura straromana culta semnate de initiatorii acestei idei literare par . IOAN G.COMAN si Mitropolit NESTOR VORNICESCU , de adeptul cel mai activ astazi al ” ideii straromane ” – dr . ARTUR SILVESTRI , de prof . dr .DUMITRU BALAET – pe tema izvoarelor folclorice si un eseu de metodologie istoriografica – de GEORGE LIVIU TELEOACA .

Anunțuri

Acad. Virgil Cândea:”Păstrarea unei insule creştine într-o mare islamică se datorează sprijinului românesc”

Aprilie 11, 2007

– Se spune ca in secolul VI dupa Cristos, imparatul bizantin Iustinian a stramutat un numar de colonisti de la gurile Dunarii in indepartatul Egipt, pentru a construi o manastire. Este un fapt documentat sau o legenda, domnule profesor?

– Este un fapt cat se poate de real, nu e o legenda. Cercetarile intreprinse sunt serioase, iar documentele existente in arhiva manastirii „Sfanta Ecaterina” de pe Muntele Sinai confirma legaturile permanente dintre crestinismul dunarean si insula de crestinatate de acolo. La noi, in nord-vestul Imperiului Bizantin, era, fireste, o civilizatie superioara altor zone ale imperiului, iar colonistii trimisi de Iustinian au avut ca misiune zidirea manastirii. Dupa incheierea lucrarilor, acesti muncitori, vorbitori ai unei forme incipiente a romanei, au ramas pe loc, in slujba manastirii. Erau numiti bessi (bessoi – dupa unii cronicari bizantini) – numele generic al crestinilor de la Marea Neagra, urmasi ai geto-dacilor. Recunoscand originea lor latina, arabii i-au numit llah – ca o derivatie a denumirii obisnuite folosite de alte popoare pentru romani, vlah. Un alt nume generic dat de arabi colonistilor crestini din Sinai a fost jabaliyya, adica oameni de la munte. Aceste informatii, in forme variate, pot fi regasite la multi istorici si calatori, ca J.L. Burkhardt, E. Robinson, E.H.Palmer, Lina Eckenstein si altii. Dupa marturiile acestora, colonistii isi pastrasera religia crestina cel putin pana in secolul al XVIII-lea. Apoi, au trecut treptat la islam, fara sa-si fi pierdut cu totul constiinta originilor lor europene indepartate. Marcus Beza, diplomat si scriitor aroman, demonstreaza, in anii ’30, ca trimisii sau, dupa unii, prizonierii de razboi ai imparatului Iustinian au fost aromani. El a descris destinul in istorie al acestor stramosi ai sai. Mai recent, in 1990, istoricul britanic de origine romana, John Nandris, a publicat un eseu despre>>>continuarea aici>>>

Dumitru Stăniloae: „Bessi în Mănăstirile din Orient”

Aprilie 11, 2007

La cele mentionate de Mitrea Bucur, în revista <<Magazin istoric>>, anul X, nr. 3 (108), martie 1976, p. 26 su, despre besi, se pot adauga noi date:

I. În primul rând sunt de mentionat stiri despre prezenta besilor si a limbii lor în unele mânastiri celebre din Orient. În viata Sfântului Teodosie (+529), care a întemeiat la 465 mânastirea ce-I poarta numele, la rasarit de Betleem, se spune (de catre autorul ei, episcopul Teodor de Petra, la 530), ca el a cladit în aceasta mânastire patru biserici, dintre care, exceptându-se cea pentru bolnavi mintali, în prima se facea serviciul divin în limba greaca, <<în a doua neamul besilor înalta în limba lor rugaciunile Stapânului comun>>, iar în a treia se slujea în limba armeana (Patrologia graeca CXIV, col. 505 C). În descrierea unei calatorii la Muntele Sinai (ce dateaza poate dinainte de de viata Sfântului Teodosie) se spune despre trei egumeni ca vorbeau în acea mânastire: latina, greaca, siriaca, egipteana si besa (Antonini Placentini itinerarium, cap. 37 1; P.L. LXXVII, 911-912). A se observa distinctia ce se face între latina si besa.În <<Pratum spirituale>> (Limonariu), scris de Ioan Moscu, traitor în a doua jumatate a sec. VI si prima jumatate a sec. VII, autorul spune ca>>>continuarea aici>>>

Mihai Andrei Aldea: „Parintele Dumitru Staniloae şi Istoria Românilor”

Aprilie 11, 2007

Este mult cunoscută activitatea teologică de faimă internaţională a Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae. Se cunoaşte însă mai puţin despre preocupările istorice ale acestui mare teolog şi mai ales interesul pe care l-a avut pentru anumite pagini ale istoriei românilor.

Ne referim aici la studiul publicat în condiţii vitrege în anul 1976, (Stăniloae, pr. prof. Dumitru – «Besii» în mânăstirile din Orient , «BOR», XCIV(1976), p. 587-589) studiu ce tratează o problemă deosebit de importantă, cea a formării poporului român. Perspectiva studiului este complexă, iar analiza este îngreuiată de necesităţile de laconism impuse de epoca apariţiei textului. Observăm totuşi mai multe elemente interesante, care merită o observaţie mai atentă, chiar şi numai pentru ineditul lor, ca şi pentru semnificaţia deosebită pe care o pot avea pentru istoria noastră dacă vor rezista cercetării istorice extinse.

În primul rând, este de remarcat o observaţie pertinentă a Pr. Prof. Dumitru Stăniloe referitoare la prezenţa străromânilor în izvoarele vechi sub numele de „bessi”. Într-adevăr, neamul tracic al bessilor avea o mare întindere, „din nordul Carpaţilor până la sud de Pind, aproape de Teba şi Atena, ba chiar şi dincolo de Bosfor, în Bitinia Asiei Mici”, ceea ce deschide posibilitatea confuziei semantice, la nivelul cronicarilor antici, între acest trib tracic şi neamul românesc ce se năştea.

Trecând peste numeroasele menţionări ale „bessilor” în izvoarele antice prezentate în studiul amintit, ne putem pune, desigur, o întrebare pertinentă: există motive pentru a bănui că termenul de „bessi” din cronicile vremii acoperă altă realitate decât cea tracică?

Tomaschek consideră creştinarea besilor ca datând din sec. V. Acest lucru ar fi determinat însă adoptarea, conform epocii, fie a limbii latine fie a celei greceşti ca limbă de cult. Dar în Antonini Placentini itinerarium, cap.37 1; P.L. LXXVII, 911-912, se menţionează folosirea la Muntele Sinai a limbilor latină, greacă, siriană, egipteană şi besă! Deci creştinarea bessilor – fie ei traci sau protoromâni – a fost anterioară sec. IV, secol din care latina şi greaca au început lupta pentru supremaţie în cultul oficial din Imperiul Roman. Acest lucru dovedeşte categoric faptul că>>>continuarea aici>>>

Aurora Peţan: „Valahii de pe muntele Sinai”

Aprilie 11, 2007

Gauri negre ale istoriei

Valahii de pe muntele Sinai

Legenda sau adevar pierdut?

Beduinii din tribul geabelilor nu par sa se deosebeasca de ceilalti sinaiti. Arata la fel, vorbesc la fel, au aceleasi traditii. Totusi, cand intalnesc un roman, se opresc si isi deapana repede povestea: si ei, geabelii, sunt de origine romana, iar stramosii lor valahi au fost adusi acolo de catre imparatul Iustinian, cand a fost intemeiata manastirea Sfanta Ecaterina, adica in secolul VI. Au fost crestini pana nu demult, prin sec. XVIII. Povestea lor este incredibila. Pana de curand, nimeni nu i-a luat in serios. Lingvistii romani nu stiu nimic despre ei, istoricii au vagi informatii, care provin din notele de calatorie ale unor straini ce s-au perindat pe la locurile sfinte in secolele trecute. Pare de necrezut, dar daca au dreptate, inseamna ca sunt fratii nostri, descendenti ai unei romanitati care s-a conservat si a evoluat separat, departe de Europa romanica, si care, probabil, si-a pastrat multa vreme trasaturile, inainte sa cedeze sub influenta araba. Daca nu este asa, si este doar o legenda, care este samburele de adevar in jurul caruia a crescut aceasta poveste?

De curand, au fost facute cateva cercetari amanuntite cu privire la aceasta comunitate. Cercetatorul Andrei Popescu-Belis a studiat o multime de izvoare, de la surse istoriografice bizantine, la manuscrise din biblioteca manastirii si marturii din evul mediu, renastere si epoca moderna, tinand cont si de traditia orala a beduinilor numiti geabeli, adica „oameni de la munte”. Ce rezulta din cercetarile sale? Intr-adevar, in secolul VI, cand Iustinian a hotarat construirea Manastirii „Sfanta Ecaterina”, au fost trimise in Egipt o suta de familii de ‘abid-al-Rum, adica „servitori/ sclavi ai romanilor”, cum sustine cronicarul Eutychius din Alexandria (sec. X), cu scopul de a sluji manastirii si de a o apara. Descendentii acestor servitori traiau si in vremea cronicarului, in preajma manastirii, iar printre ei se numarau si asa-numitii Lahmiyin. Se pare ca toate informatiile ulterioare deriva din aceasta marturie, dar au fost reinterpretate si modificate. Astfel ca numele Lahm, care nu se stie exact la ce neam se refera, a fost interpretat ca provenind din Valah (in araba nu exista v la inceput de cuvant), iar in loc de „sclavi ai romanilor”, prin care se arata doar ca cele o suta de familii proveneau din imperiu, s-a spus ca geabelii vin din Pont (Marea Neagra n.red.). Un manuscris din manastire, considerat copie dupa un document din anul 530, care vorbeste chiar despre fondarea manastirii, pomeneste despre aducerea acestor crestini de la Marea Neagra, din tara valahilor (bilad-al-Aflah). Unii cercetatori considera ca acest manuscris a fost redactat abia in sec. XVII-XVIII. In sec. XVI, un calator ceh, pe nume Cristophe Harant, povesteste despre>>>continuarea aici>>>