ANTOLOGIA DE TEXTE STRAROMANE

PATIMIREA SFANTULUI MARE MARTIR NICHITA “ GOTUL “(Μαρτύρων του ‘αγίου μεγάλο μάρτυρος Νικύτα)

Traducere Pr. PROF. ION IONESCU

1. „Este bine să se păstreze amintirea martirilor şi de asemenea este bine să se imite pietatea (lor) şi să se scrie amintirile (lor), nu ca să primească ajutor sau slavă – şi de ce ar primi slavă sau ajutor, când însăşi fapta lor are slavă? Ci ca să fie slăviţi cu vorbe bune şi să râvnească virtutea cei ce ascultă, câţi credincioşi iubitori de Hristos au luat acest propileon34 şi venerabil templu al Sfântului martir Nichita şi (care) sărbătoresc împreună cu noi această sărbătoare anuală a sa.

Şi nu cumva, din pricina omonimiei să fie oarecari îndoieli, ar trebui să se ştie că în timpurile mai vechi se număra printre Sfinţii Apostoli şi Martiri ai lui Hristos un alt Nichita din vechea Romă, contemporan cu Sfântul Petru, alesul (Sfinţilor) Apostoli şi care a devenit frate adevărat a lui Clement, pe vremea împăratului Comodus şi a eparhului Filip şi care a mucenit la Roma şi i-afost sortită cununa martiriului.

2. Sfântul Nichita, a cărui amintire o prăznuim azi (15 septembrie), aici, era barbar din neamul goţilor, care locuiau în timpul acela dincolo de fluviul Istru, numit Dunăre; şi acolo, prin harul lui Dumnezeu, a făcut să se înalţe lumină peste oraşul mopseaţilor (Mopsuestia sau Mopsos) şi pentru ţara cilicienilor şi prin tăria vieţii, bărbăţia sufletului şi vrednicia neamului său a ocupat primele locuri de cinste la barbari, având nădejde în Hristos şi învăţătura dreptcredincioasă pe lângă Teofil, episcopul goţilor, care a fost de faţă ca semnatar la Sfântul Sinod din Niceea, sub marele împărat Constantin evlaviosul.

3. După o trecere de vreme, barbarii de dincolo de Istru, numiţi goţi, au iscat un război fratricid între ei şi s-au împărţit în două: pe unii îi conducea Fritigern, iar pe ceilalţi Athanarich. Cei de sub Athanarich au ajuns mai puternici, iar Fritigern a fugit la romani şi a cerut ajutor împotriva duşmanului său. Faptele acestea au fost aduse la cunoştinţa împăratului Valens, iar el a poruncit oştenilor aflaţi în Tracia să-l ajute pe Fritigern şi pe barbarii din jurul său împotriva lui Athanarich şi a barbarilor care-l însoţeau. Ei au pornit cu oastea, având înfrunte semnul conducător stăpânilor şi vrednic de cinste al crucii şi au dobândit izbândă împotriva lui Athanarich, dincolo de Istru, izgonind pe duşmani.

4. Acest fapt a devenit un prilej pentru creştinarea multor barbari. Atunci Ulfilas, episcopul goţilor, care l-a urmat întâi pe episcopul Teofil, prezent şi semnatar la Sinodul de la Niceea (325), participant şi la Sinodul ţinut la Constantinopol (369), a inventat litere gotice, a tălmăcit Sfintele Scripturi în limba goţilor şi s-a pregătit să-i înveţe şi pe ceilalţi barbari Sfintele învăţături. Pentru că Ulfilas propovăduia creştinismul nu numai la barbarii aflaţi sub Fritigern, ci şi la cei rânduiţi sub Athanarich, acesta a pedepsit mulţi creştini, sub motiv că ar tulbura religia lor strămoşească. în fruntea lor se afla Sfântul Nichita.

5. Mulţi dintre barbari au primit creştinismul cu simplitate şi au dispreţuit viaţa trecătoare pentru credinţa în Hristos, după consulatul lui Gratianus35 pentru a treia oară şi al lui Equitius, după cum se arată în istoriile ecleziastice. „>> continuare aici>>>


%d blogeri au apreciat asta: