Archive for Martie 2007

An I , nr. 3 / MARTIE 2007 : TEXTE STRAROMANE ,ANALIZE SI STUDII

Martie 2, 2007

IN ACEST NUMAR – Un studiu al acad.pr.prof.dr. MIRCEA PACURARIU -„Martiri din Provinciile Romane sud-dunarene ” ,,o traducere de Pr.Prof.dr. IOAN IONESCU a „Patimirii Sfantului Mare Mucenic Nichita <Gotul > si un studiu de ELENA BACIU CALUGARU despre ” Inceputurile crestinismului in Dacia si provincia romana Dacia in secolele I-IV”
In numerele anterioare- doua studii exceptionale , inedite pana azi, semnate de savantii I.C. CHITIMIA SI VIRGILIU STEFANESCU – DRAGANESTI (cel de-al doilea – despre Ulfila si scoala lui ) , o recenzie de AURORA PETAN la un ciclu de cercetari ale scriitorului DUMITRU MANOLACHE asupra ” reminiscentelor de natura etnoistorica” privitoare la Sfantul Apostol Andrei si regiunile dunarene , o referinta importanta primita de la DAN CULCER , indicand elemente de alfabet gotic si o editie a ” Bibliei” lui Ulfila ,si un eseu al lui TITUS FILIPAS , care examineaza actualitatea lui Ioan Cassian. In numarul inaugural al revistei , accesibil si el aici,gasiti studii despre literatura straromana culta semnate de initiatorii acestei idei literare par . IOAN G.COMAN si Mitropolit NESTOR VORNICESCU , de adeptul cel mai activ astazi al ” ideii straromane ” – dr . ARTUR SILVESTRI , de prof . dr .DUMITRU BALAET – pe tema izvoarelor folclorice si un eseu de metodologie istoriografica – de GEORGE LIVIU TELEOACA .

Anunțuri

Acad.Pr.prof.dr.Mircea Pacurariu : „Martiri din Provinciile Romane sud-dunarene”

Martie 2, 2007

De la inceputurile ei, invatatura cea noua adusa in lume de Mantuitorul Iisus Hristos a intampinat o seama de impotriviri si prigoane din partea iudeilor si a paginilor. Unele din ele sunt descrise de Sfantul Luca in cartea „Faptele Apostolilor”. Cei care primisera noua invatatura au avut insa de infruntat prigoane sau persecutii mult mai sangeroase si de lunga durata din partea imparatilor romani, care considerau crestinismul ca un pericol pentru insasi existenta statului roman pagan de atunci. Trebuie sa stim ca in statul roman religia era strans legata de viata politica si sociala. Fiecare cetatean avea obligatia de a cinsti pe zei si a le aduce jertfe, lucruri pe care crestinii refuzau sa le faca. Prigoanele sangeroase s-au dezlantuit sub imparatul Nero (54-68) si au durat pana la inceputul secolului al IV-lea, timp in care crestinismul a fost socotit ca „religie nepermisa” (religio illicita).

Intre cei mai de seama imparati persecutori s-a numarat si Diocletian (284-305), care si-a asociat la tron pe Galeriu, care i-a si urmat apoi pentru un timp la conducerea imperiului.In anii 303-304 Diocletian a dat patru edicte impotriva crestinilor, prin care se prevedea daramarea lacasurilor de cult, interzicerea adunarilor crestine, uciderea preotilor si chiar a credinciosilor, daca nu voiau sa jertfeasca zeilor pagani. Cativa ani mai tarziu a izbucnit o noua persecutie sub imparatul Liciniu (307-324). Singura vina care se putea aduce crestinilor era aceea de-a se marturisi „ucenici” ai lui Hristos si de a refuza jerfirea la idoli. Se cunosc si pedepsele care se aplicau: bataia cu vergi sau cu pietre, sfasierea trupului cu ghiare de fier sau cu cioburi ascutite, arderea cu fier inrosit, turnarea de plumb topit pe spate, spanzurarea cu capul in jos, sfaramarea picioarelor, sugrumarea, inecarea, taierea capului cu sabia.>>continuare aici>>>

din vol.”Sfinti daco-romani si romani”, Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1994, pag. 25-28.

ANTOLOGIA DE TEXTE STRAROMANE

Martie 2, 2007

PATIMIREA SFANTULUI MARE MARTIR NICHITA “ GOTUL “(Μαρτύρων του ‘αγίου μεγάλο μάρτυρος Νικύτα)

Traducere Pr. PROF. ION IONESCU

1. „Este bine să se păstreze amintirea martirilor şi de asemenea este bine să se imite pietatea (lor) şi să se scrie amintirile (lor), nu ca să primească ajutor sau slavă – şi de ce ar primi slavă sau ajutor, când însăşi fapta lor are slavă? Ci ca să fie slăviţi cu vorbe bune şi să râvnească virtutea cei ce ascultă, câţi credincioşi iubitori de Hristos au luat acest propileon34 şi venerabil templu al Sfântului martir Nichita şi (care) sărbătoresc împreună cu noi această sărbătoare anuală a sa.

Şi nu cumva, din pricina omonimiei să fie oarecari îndoieli, ar trebui să se ştie că în timpurile mai vechi se număra printre Sfinţii Apostoli şi Martiri ai lui Hristos un alt Nichita din vechea Romă, contemporan cu Sfântul Petru, alesul (Sfinţilor) Apostoli şi care a devenit frate adevărat a lui Clement, pe vremea împăratului Comodus şi a eparhului Filip şi care a mucenit la Roma şi i-afost sortită cununa martiriului.

2. Sfântul Nichita, a cărui amintire o prăznuim azi (15 septembrie), aici, era barbar din neamul goţilor, care locuiau în timpul acela dincolo de fluviul Istru, numit Dunăre; şi acolo, prin harul lui Dumnezeu, a făcut să se înalţe lumină peste oraşul mopseaţilor (Mopsuestia sau Mopsos) şi pentru ţara cilicienilor şi prin tăria vieţii, bărbăţia sufletului şi vrednicia neamului său a ocupat primele locuri de cinste la barbari, având nădejde în Hristos şi învăţătura dreptcredincioasă pe lângă Teofil, episcopul goţilor, care a fost de faţă ca semnatar la Sfântul Sinod din Niceea, sub marele împărat Constantin evlaviosul.

3. După o trecere de vreme, barbarii de dincolo de Istru, numiţi goţi, au iscat un război fratricid între ei şi s-au împărţit în două: pe unii îi conducea Fritigern, iar pe ceilalţi Athanarich. Cei de sub Athanarich au ajuns mai puternici, iar Fritigern a fugit la romani şi a cerut ajutor împotriva duşmanului său. Faptele acestea au fost aduse la cunoştinţa împăratului Valens, iar el a poruncit oştenilor aflaţi în Tracia să-l ajute pe Fritigern şi pe barbarii din jurul său împotriva lui Athanarich şi a barbarilor care-l însoţeau. Ei au pornit cu oastea, având înfrunte semnul conducător stăpânilor şi vrednic de cinste al crucii şi au dobândit izbândă împotriva lui Athanarich, dincolo de Istru, izgonind pe duşmani.

4. Acest fapt a devenit un prilej pentru creştinarea multor barbari. Atunci Ulfilas, episcopul goţilor, care l-a urmat întâi pe episcopul Teofil, prezent şi semnatar la Sinodul de la Niceea (325), participant şi la Sinodul ţinut la Constantinopol (369), a inventat litere gotice, a tălmăcit Sfintele Scripturi în limba goţilor şi s-a pregătit să-i înveţe şi pe ceilalţi barbari Sfintele învăţături. Pentru că Ulfilas propovăduia creştinismul nu numai la barbarii aflaţi sub Fritigern, ci şi la cei rânduiţi sub Athanarich, acesta a pedepsit mulţi creştini, sub motiv că ar tulbura religia lor strămoşească. în fruntea lor se afla Sfântul Nichita.

5. Mulţi dintre barbari au primit creştinismul cu simplitate şi au dispreţuit viaţa trecătoare pentru credinţa în Hristos, după consulatul lui Gratianus35 pentru a treia oară şi al lui Equitius, după cum se arată în istoriile ecleziastice. „>> continuare aici>>>

Elena Calugaru Baciu : ” Inceputurile crestinismului in Dacia si provincia romana Dacia in secolele I-IV d.H.

Martie 2, 2007

Romanizarea Daciei şi Creştinismul sunt două fenomene care au evoluat în paralel. Intensitatea şi creşterea romanizării au influenţat direct puterea Creştinismului.Centrele urbane sunt cele care oferă cea mai bună imagine a romanizării şi în acelaşi timp ele devin în primele trei secole ale erei noastre focarele Creştinismului.

Dar care era religia geto-dacilor înainte de creştinare?Vasile Pârvan afirma că „spre deosebire de restul tracilor, care erau politeişti „ geţii se arată în credinţele lor henoteişti*1. Părerea că la ei am avea de-a face cu un dualism, analog celui iranian nu se poate întemeia pe nici un document. În legătură cu menţiunea grecilor că zeul geto-dacilor avea un nume, el spune că aceştia i-au zis zeului din cer când Zamolxis când Gebeleizis, nume care, e de părere că sunt „simple atribute explicative ale puterii ori înfăţişării divinităţii. „Zeul unic n-avea deci nevoie de un nume propriu, ci doar de atribute explicative ale puterii sale, care era infinită şi ca atare şi atributele ar fi putut să fie oricât de numeroase. Şi totuşi chiar aceste atribute lipsesc la geţi: căci „Zamolxis e aproape exclusiv întrebuinţat, în vreme ce Gebeleizis e cu totul excepţional aici ca apelativ al Zeului suprem”. Împotriva henoteismului preconizat de Vasile Pârvan au fost: C. Daicoviciu, I.I. Russu, L. Blaga, Silviu Sanie, iar caracterul politeist al religiei geto-dace este punctul dominant exprimat în toate sintezele istoriografiei postbelice (N. Cojocaru, Creştinism ortodox). Istoricul Silviu Sanie vorbind despre religia getică menţionează: „cu toată diversitatea ei de elemmente, reprezintă o formă unitară şi închegată. Geto-dacii aveau o divinitate supremă, fie că o numeau Zamolxis sau Gebeleizis, în care credeau, cu toată dificultatea de a o înţelege la nivelul scriitorilor antici grecii, de pildă sau romanii”.

Totuşi, Niceta de Remesiana, episcop dac, scrie în textul „De symbolo” că atunci când încerca să explice catehumenilor daco-romani pe Dumnezeu-Tatăl din Crez întâmpina greutăţi deoarece mitologia păgână făcea aproape din fiecare zeu, un tată, evident, în sens deosebit de cel creştin. Astfel Niceta dă monoteismului un temei împotriva politeismului păgân, însă prezent simplu, pentru puterea de înţelegere a celor ce-l ascultau. Divinitatea geto-dacilor era concepută ca existentă în cer, e cerul senin. De aceea, dacii îi aduceau un cult celest: aveau altare şi sanctuare de adorare a zeului pe munţi înalţi(conform V. Pârvan), unde se rugau, probabil, cu credinţa de a fi mai aproape de divinitatea lor (Niceta de Ramasiana, De symbolo, în Pr.prof.dr. Ioan G.Coman, Scriitori bisericeşti…p.116)* 2.

După tradiţie, Creştinismul s-a introdus la noi încă din veacul apostolic. Se ştie că, după „Înălţarea la cer a Domnului, Sfinţii Apostoli n-au întârziat mult în Ierusalim. Ei se răspândesc în lume pentru a propovădui Evanghelia lui Iisus după cum scrie Origenes: „Toma a mers să predice Parţilor, Matei a mers în Etiopia, Bartolomeu în vestul Indiei, Ioan în Asia, Andrei în Scythia, Petru în Pont, Galatia, Bithynia şi Capodokia, Paul a mers din Ierusalim până în Illyria.Despre predicarea Evangheliei lui Iisus de către Sfântul Apostol pe teritoriul Scythiei şi însuşirea noii învăţături creştine, de timpuriu, de către geto-daci, a întocmit un studiu şi P.S.Epifanie Norocel care sintetizează menţiunile autorilor bisericeşti asupra predicii Sf.Andrei în părţile noastre, chiar prin epistola către Coloseni a Sf. Pavel care spune că „nu mai există iudeu nici elin, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob sau liber, ci toate şi întru toţi Hristos (Colos. III, 11).Unii istorici şi oameni ai bisericii pe baza unor date istorice presupun că în Dobrogea au existat creştini chiar din primele secole ale erei noastre.>continuare aici>>>

_____________________________________________________________________________________

PENTRU NUMERELE ANTERIOARE- apasa aici >>>>